Un tribunal turc a condamnat joi 337 de persoane, printre care ofiteri si piloti, la inchisoare pe viata, la finalul principalului proces asupra tentativei de lovitura de stat esuate care l-a vizat in 2016 pe presedintele Recep Tayyip Erdogan, informeaza joi AFP, potrivit Agerpres.

Aceste persoane au fost declarate vinovate de „tentativa de rasturnare a ordinii constitutionale”, de „tentativa de asasinare a presedintelui” si de „omucideri voluntare”, conform unui rezumat al sentintei judecatoresti obtinut de France Presse.

Pana acum, tribunalele au condamnat aproape 4.500 de persoane, aplicand pedepse cu inchisoare pe viata pentru mai mult de 3.000 dintre ele, conform cifrelor oficiale.

Printre persoanele condamnate figureaza piloti care au bombardat mai multe cladiri emblematice ale capitalei turce Ankara, precum Parlamentul, si ofiteri si civili care au condus lovitura de stat de la baza militara de la Akinci.

 

La capatul unui proces in care au comparut aproape 500 de inculpati, 60 dintre acestia au primit diferite pedepse cu ani de inchisoare, iar 75 au fost achitati.

Tentativa de lovitura de stat din noaptea de 15 spre 16 iulie 2016 s-a soldat oficial cu 251 de morti, in afara pucistilor, si peste 2.000 de raniti. Evenimentul, care a traumatizat Turcia, a declansat epurari de amploare si l-a determinat pe presedintele Erdogan sa-si extinda prerogativele.

Ankara il acuza pe predicatorul Fethullah Gulen, un fost aliat al lui Erdogan, de orchestrarea tentativei de puci. Gulen, aflat in exil in SUA, neaga orice implicare.

Procesul care s-a incheiat joi incepuse in 2017, in cea mai mare sala de audieri din tara, special construita in complexul penitenciar Sincan, in provincia Ankara.

In ciuda pandemiei, numerosi apropiati ai victimelor au facut deplasarea joi pentru a asista la ultima audiere, desfasurata sub supravegherea unui important dispozitiv de politie.

„S-a facut justitie. Statul nu a lasat sangele martirilor si ranitilor nerazbunat”, a declarat pentru AFP Ufuk Yegin, presedintele unei asociatii de rude ale victimelor.

Fethullah Gulen era si el judecat, in contumacie, la fel ca Adil Oksuz, un profesor de teologie pe care Ankara il considera seful operativ al pucistilor. Dosarele lor au fost disjunse pentru o alta procedura judiciara.

Dupa puciul esuat, autoritatile turce ii vaneaza fara incetare pe sustinatorii lui Gulen si au declansat represalii de o amploare fara precedent in istoria moderna a Turciei. Mai multe zeci de mii de persoane au fost arestate si peste 140.000 au fost destituite sau suspendate din functie. Valul de arestari continua si in prezent, chiar daca intr-un ritm mai putin intens.

Alte procese, cu un numar si mai mare de acuzati, sunt in desfasurare. Peste 520 de persoane sunt judecate intr-un proces avand legatura cu activitatile garzii prezidentiale in timpul puciului esuat. Nu mai putin de 290 de procese legate de tentativa de puci s-au incheiat deja, in timp ce alte noua continua.

Sursa: Digi24.ro