Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, reuniţi într-un summit la Bruxelles, au convenit să prelungească sancţiunile împotriva Rusiei cu şase luni, potrivit unor surse diplomatice, notează AFP, potrivit Agerpres, scrie digi24.ro

UE a adoptat deja 17 pachete de sancţiuni de la invazia Rusiei în Ucraina pe 24 februarie 2022. Aceste sancţiuni trebuie reînnoite în unanimitate de către cei 27 la fiecare şase luni, iar Ungaria, ţara din UE cea mai apropiată de Rusia, ameninţă regulat că li se va opune. În ianuarie, premierul ungar Viktor Orban a menţinut suspansul până la sfârşit, înainte de a le da undă verde.

 Joi, liderii UE au discutat, de asemenea, despre al 18-lea pachet de sancţiuni, propus în urmă cu două săptămâni de Comisia Europeană, dar nu s-a putut lua nicio decizie, de data aceasta din cauza unui veto din partea Slovaciei. 

Prim-ministrul slovac, Robert Fico, foloseşte acest veto pentru a face presiuni asupra Comisiei Europene cu scopul de a i se garanta aprovizionarea cu gaze, într-un moment în care UE încearcă să oprească complet importurile de gaze ruseşti până în 2027.

Flota „fantomă” de petroliere a Rusiei și soluția propusă de UE

UE încearcă să reducă veniturile Rusiei din petrol şi a propus pe 10 iunie reducerea plafonului de preţ pentru petrolul rusesc de la 60 de dolari la 45 de dolari, ca parte a acestui al 18-lea pachet de sancţiuni. Având în vedere că preţurile petrolului sunt în prezent mult peste 60 de dolari, este puţin probabil ca acest nou prag de 45 de dolari să fie reţinut deocamdată. 

Potrivit şefei diplomaţiei euroipene, Kaja Kallas, pragul de 60 de dolari a permis reducere cu 30% a veniturilor Rusiei din petrol, esenţiale pentru finanţarea războiului său împotriva Ucrainei. Cu toate acestea, Rusia a construit o flotă „fantomă” de petroliere pentru a ocoli această interdicţie, estimată la peste 500 de nave, pe care UE a vizat-o deja. 

În cadrul celei de-a 18-a runde de sancţiuni, Uniunea doreşte să adauge 70 de petroliere „fantomă” pe lista navelor deja utilizate de Moscova, care include în prezent 342 de nume. De asemenea, europenii doresc să îşi extindă sancţiunile asupra produselor petroliere rafinate ruseşti, care continuă să fie importate, în special prin intermediul anumitor ţări terţe, cum ar fi Turcia. 

UE mai intenţionează să adauge încă 22 de bănci ruseşti pe lista sa de instituţii financiare lipsite de acces la pieţele internaţionale de capital prin intermediul sistemului SWIFT. De asemenea, doreşte să adauge alte companii, inclusiv chinezeşti, pe lista neagră a celor care ajută armata rusă să ocolească sancţiunile existente.