Viata pe Pamant s-ar putea sa fi aparut in urma unor eruptii solare uriase produse de un Soare tanar si hiperactiv, potrivit unui nou studiu citat de Science, transmite digi24.ro

Publicat:27.05.2023, 09:09

Aruncand particule incarcate electric regasite in vantul solar inspre un amestec de gaze prezente in atmosfera Pamantului de acum mai bine de 3 miliarde de ani, oamenii de stiinta au descoperit ca aceasta combinatie de ingrediente ar fi continut cantitati semnificative de amino acizi si acizi carboxilici, care stau la baza proteinelor si a oricarei forme de viata organica. 

Cercetatorii care cautau raspunsul la aceasta intrebare in secolul XIX au speculat ca viata s-ar putea sa fi inceput intr-o „ciorba chimica” primordiala pe care au numit-o „micutul lac cald”.

 In anii '50, experimentele care au expus amestecuri de gaze de metan, amoniac, apa si hidrogen molecular la fulgere artificiale au aratat ca in urma procesului s-au format 20 de amino acizi diferiti.

De atunci si pana in prezent, insa, lucrurile s-au mai complicat. Oamenii de stiinta au descoperit ca atmosfera Pamantului timpuriu continea mai putin amoniac si metan decat s-a crezut initial. In schimb, exista mult mai mult dioxid de carbon si azot molecular - ambele sunt gaze care necesita mult mai multa energie pentru a fi descompuse decat cea a fulgerelor. 

Acum, intr-un nou studiu publicat in revista Life, cercetatorii au folosit un accelerator de particule si au descoperit ca razele cosmice dau nastere unor super-eruptii care au destula energie pentru a declansa aparitia vietii pe Pamant. 

„Cei mai multi investigatori ignora razele cosmice galactice pentru ca necesita echipament specializat, precum acceleratoarele de particule”, a explicat autorul principal al studiului, Kensei Kobayashi, profesor de chimie la Universitatea Nationala Yokohama din Japonia. „Am fost destul de norocos sa am acces la mai multe [acceleratoare] in apropiere de laboratoarele noastre”. 

Cand are loc o ejectie de masa coronala, materialul solar, format in principal din electroni, protoni si particule alfa, se izbeste de campul magnetic al Pamantului si declanseaza o furtuna geomagnetica care agita moleculele din atmosfera noastra pentru a crea aurorele colorate pe care le stim si sub denumirea de „luminile nordului”.

Cea mai puternica furtuna solara din istoria recenta a avut loc in 1859 (Evenimentul Carrington) si a eliberat cam la fel de multa energie precum 10 miliarde de bombe atomice de 1 megatona. 

Dar pana si acest eveniment este nimic pe langa energia unei super-eruptii care ar putea fi de la sute pana la mii de ori mai puternice. 

Super-eruptii de acest gen au loc de obicei doar odata la fiecare 100 de ani, dar s-ar putea ca in primele 100 de milioane de ani din viata Pamantului eruptiile sa fi avut loc chiar si o data la trei zile, in ciuda faptului ca Soarele era cu 30% mai putin stralucitor. 

„In conditii [de vreme] rece, nu ai niciodata fulgere, iar Pamantul timpuriu se afla sub lumina unui Soare destul de fad”, a spus Vladimir Airapetian, coautor al studiului si astrofizician al Centrului de Zbor Spatial Goddard al NASA. „Asta nu inseamna ca nu putea sa vina de la fulgere, dar fulgerele par mai putin probabile acum, iar particulele solare par mult mai probabile.”

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.