Presa europeană evidențiază duminică seară victoria lui George Simion în primul tur al alegerilor prezidențiale, sugerând că aceasta ar putea deraia România de la actuala sa cale pro-occidentală. Miza acestor alegeri a trecut de strictul interes naţional, pentru că România a devenit cel mai recent câmp de luptă între dreapta dură şi establishmentul politic, arată jurnaliştii străini, transmite hotnews.ro.

Un ultranaționalist care se opune ajutorului militar pentru Ucraina, a denigrat liderii UE și se autointitulează „aliatul natural” al lui Donald Trump a câștigat primul tur al scrutinului prezidențial repetat din România și va înfrunta un centrist în turul al doilea, scrie cotidianul britanic The Guardian.

O victorie a extremei drepte ar putea face ca România – care are o graniță comună cu Ucraina și este membră a UE și a NATO – să se abată de la actuala sa cale pro-occidentală și să devină o altă forță perturbatoare în cadrul blocului și al alianței transatlantice de apărare, adaugă jurnaliștii.

De asemenea, scrie The Guardian, victoria ar fi salutată de naționaliștii conservatori din Europa și nu numai, inclusiv de personalități de rang înalt din administrația Trump, cum ar fi vicepreședintele SUA, JD Vance, care a criticat Bucureștiul după anularea scrutinului din 2024.

„Cel mai recent câmp de luptă între dreapta dură şi establishmentul politic”

Publicația pe teme europene Politico, citată de News.ro, scrie că rezultatele alegerilor din România sunt urmărite îndeaproape la Bruxelles şi Washington, deoarece România a devenit cel mai recent câmp de luptă între dreapta dură şi establishmentul politic.

Simion s-a declarat un susţinător al mişcării „Make America Great Again” a preşedintelui american Donald Trump, amintește Politico.

El a sperat să valorifice sprijinul electoral pe care Călin Georgescu l-a construit anul trecut spunând că va avea un rol pentru el, posibil chiar ca prim-ministru, arată Politico.

Un test al creşterii naţionalismului trumpist în UE

Euroscepticul George Simion părea să se îndrepte către victorie în primul tur al alegerilor prezidenţiale repetate din România, scrie și Reuters, care vede scrutinul ca pe un test al creşterii naţionalismului trumpist în Uniunea Europeană.

Simion se opune ajutorului militar acordat Ucrainei vecine, este critic la adresa conducerii UE şi spune că se aliniază mişcării Make America Great Again a preşedintelui american, amintește agenția de știri.

Potrivit observatorilor politici, victoria sa, în cadrul unui tur de scrutin care va avea loc pe 18 mai, ar putea izola ţara, ar putea eroda investiţiile private şi ar putea destabiliza flancul estic al NATO, unde Ucraina luptă împotriva unei invazii ruseşti care durează de trei ani, punctează Reuters.

„Este posibil ca votul diasporei să fie suficient pentru a-l împinge pe Dan în turul doi”, a declarat pentru Reuters Sergiu Mişcoiu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Babeş-Bolyai. „Dar Dan ar putea avea mai multe probleme împotriva lui Simion”, notează analistul citat de Reuters.

O galerie de lideri eurosceptici

Simion, scrie agenţia, nu este singurul politician în stil MAGA care caută să fie ales în Europa Centrală.

Karol Nawrocki, candidatul prezidenţial susţinut de principalul partid naţionalist de opoziţie din Polonia în alegerile prezidenţiale din 18 mai, s-a întâlnit cu Trump săptămâna aceasta.

Dacă ar fi aleşi, cei doi ar extinde seria de lideri eurosceptici, care îi include deja pe premierii maghiar şi slovac.