Parlamentul elen a aprobat, noaptea trecuta planul de reforme pe care Alexis Tsipras l-a trimis la Bruxelles. Mai multi membri ai partidului Syriza fie au votat impotriva, fie nu s-au prezentat la urne. Mii de greci s-au adunat, aseara in centrul Atenei. Oamenii acuza ca "nu"-ul pe care l-au votat la referendum s-a transformat in "da", cand Guvernul elen a capitulat si a adoptat un pachet de reforme chiar mai dure decat cele propuse de creditori.


"251 de deputati au votat DA. 32 de parlamentari au votat NU. 8 parlamentari au votat "prezent"".


In urma votului, premierul Alexis Tsipras, care a intampinat opozitia unor parlamentari provenind chiar din propriul sau partid, in semn de protest fata de masurile de austeritate propuse, a declarat ca are "un mandat puternic" pentru a finaliza negocierile cu creditorii Greciei.


Alexis TSIPRAS, PREMIERUL GRECIEI: “Vom izbândi. Vom reusi nu doar sa ne pastram locul în Zona Euro, ci si sa mergem mai departe ca parteneri egali, cu demnitate si mândrie, aparându-ne drepturile în Europa si deschizând drumuri noi pentru alte natiuni europene."


Ascultand aceste cuvinte, alesii greci nu ar fi spus ca premierul le cere sa aprobe masurile de austeritate impotriva carora a dus o lupta apriga.


Alexis TSIPRAS, PREMIERUL GRECIEI: "La întrebarea daca am facut greseli în ultimele cinci luni, raspunsul sincer ar fi: da, am facut greseli."


Tsipras nu a spus clar care au fost acestea. In timp ce guvernul isi pleda cazul in fata parlamentarilor, in fata cladirii legislativului, mii de greci, membri ai partidului comunist si sindicalisti, ii reprosau premierului ca si-a incalcat promisiunile electorale si nu respecta dorinta poporului exprimata la referendum.

"El (Alexis Tsipras) a facut ceea ce noi numim aici U-turn. Acum le va saruta lor (liderii UE) picioarele pentru ca a actionat ca un prost, chiar daca el este un tip inteligent."


"Este o povara mare, noul program, în special pentru pensionari, dar si pentru altii."

Datoria totala a Greciei se ridica la peste 320 de miliarde de euro. Printre masurile incluse in noul pachet de reforme al Guvernul de la Atena se numara cresteri de taxe, majorarea TVA, reforme in sistemul de pensii si eliminarea scutirilor de taxe pentru pentru insulele grecesti. In schimbul ofertei sale de a face reforme, guvernul grec cere acum creditorilor internationali un nou ajutor financiar pe trei ani, precum si o noua stergere a datoriei externe a Greciei, asupra acestei ultime solicitari cancelarul german  Angela Merkel pronuntandu-se pana in prezent ferm impotriva. Planul urmeaza sa fie studiat astazi  de catre ministrii de Finante din zona euro, iar maine la Bruxelles va avea loc un summit extins al UE. Oficialii de la Bruxelles au pregatit si un plan B, pentru a nu mai fi surprinsi de greci, ca pana acum. Conform unor surse, Comisia Europeana, Banca Centrala Europeana si Fondul International European considera ca planul este "pozitiv".