Violentele de ieri din fata companiei Air France, au fost calificate drept acte de huliganism de catre autoritatile franceze. Presedintele Francois Hollande a declarat ca actiunile sunt inadmisile si au adus daune considerabile imaginii companiei. Mai mult, sindicalistii care au hartuit conducerea Air France vor fi trasi la raspundere.


Manuel VALLS, PREMIERUL FRANTEI: “Air France este în soc. Când Air France este în soc, toata Franta este afectata de evenimentele care au avut loc ieri.”


Violentele au avut loc aseara, dupa ce sute de sindicalisti au invadat sediul liniei aeriene de langa Paris, unde avea loc o sedinta la care se decidea concedierea a aproape 3 mii de angajati, dintre care 300 de piloti. Directorul executiv al companiei a reusit sa fuga, insa directorul operatiunilor si directorul de resurse umane au avut de suferit. Acestia au ramas cu hainele sfasiate, intr-un final fiind ajutati de paza de corp sa fuga. 


Manuel VALLS, PREMIERUL FRANTEI: “Astfel de actiuni nu pot fi justificate. Aceste actiuni au fost comise de niste huligani. Politia va trebui sa-i identifice pe cei care au participat la aceste violente.”


Imaginile video au facut inconjorul lumii si au devenit subiect de discutii in presa. Unii au subliniat ca actiunile sindicalistilor sunt inadmisibile, insa oamenii au fost adusi la conditia de a reactiona in acest fel. In ultmii ani, compania Air France a concediat aproximativ 5 mii de lucratori. Grupul Air France, al doilea transportator aerian european, este afectat de concurenta companiilor low-cost din Europa, dar si de concurenta rivalilor din Golful Persic pe distantele lungi. Proiectul de restructurare prevede o diminuare cu circa 10 la suta a activitatii, precum si lichidarea a 2.900 de posturi.