Președintele rus Vladimir Putin l-a demis luni, printr-un decret prezidențial, pe ministrul transporturilor, Roman Starovoit, la puțin peste un an de la numirea sa, informează Reuters, potrivit hotnews.ro.
Nu au fost oferite motive pentru această demitere neașteptată, notează Agerpres.
Roman Starovoit a fost numit ministru al transporturilor în mai 2024, după ce a petrecut aproape cinci ani ca guvernator al regiunii ruse Kursk.
La câteva luni după ce a părăsit funcția de guvernator al regiunii ruse, trupele ucrainene au trecut granița în Kursk, pe măsură ce Kievul a lansat cea mai mare incursiune în teritoriul rus de la începutul războiului din 2022.
Predecesorul lui Starovoit în funcția de ministru al transporturilor, Vitali Saveliev, a devenit vicepremier.
Potrivit ziarului Vedomosti, înlocuitorul lui Starovoit ar putea fi ministrul său adjunct, Andrei Nikitin, care a fost anterior guvernator al regiunii Novgorod.
Înainte de a ocupa funcția de guvernator regional, Starovoit a lucrat în sectorul transporturilor și a condus, timp de șase ani, agenția federală a drumurilor Rosavtodor.