Volodimir Zelenski a avut o întâlnire trilaterală cu președintele României, Nicușor Dan și șefa statului, Maia Sandu, în cadrul Summitului Ucraina – Europa de Sud-Est, în care, potrivt primului, s-a discutat despre energie, cooperare militară și dezvoltarea căilor ferate și a drumurilor, dar un subiect principal a fost  contracararea amenințărilor rusești. 

„A fost o întâlnire bună cu Maia Sandu și Nicușor Dan. Este prima dată când ne întâlnim în acest mod, dar sunt încrezător că putem face multe pentru securitatea regiunii și pentru țările noastre în formatul trilateral.

Am discutat multe probleme. Prima prioritate este contracararea amenințărilor rusești: hibride, cibernetice și deschis militare. Moldova, care a fost alături de noi încă de la începutul războiului, împreună cu România, vor fi cu siguranță ajutate să combată influența distructivă a Rusiei.

Am vorbit, de asemenea, despre energie, cooperare militară și dezvoltarea căilor ferate și a drumurilor. Vom depune eforturi pentru a ne asigura că cetățenii noștri au mai multă mobilitate. Am discutat, de asemenea, despre sancțiuni și rolul lor în procesul de menținere a păcii”, a scris Zelinski pe pagina sa, după Summit.