Noile reguli ale Partidului Comunist sugerează că Xi Jinping deleagă mai multă putere adjuncților, în ceea ce pare a fi un plan de succesiune al președintelui Chinei, constată o prestigioasă publicație chineză independentă, scrie știrileprotv.ro
Xi Jinping, în vârstă de 72 de ani, pare să pună la punct un plan de succesiune a puterii în China, măsuri sugerate prin noile reglementări introduse în organizarea Partidului Comunist, scrie South China Morning Post (SCMP). Publicația cu sediul în Hong Kong este deținută de gigantul comercial chinez Alibaba.
Potrivit SCMP, unii analiști spun că noile reglementări semnalează planul de succesiune al liderului chinez, în timp ce alții consideră că acestea reechilibrează prioritățile partidului.
Noile reguli privind anumite organe ale Partidului Comunist sugerează că partidul de guvernământ din China își propune să standardizeze procesul decizional și că președintele Xi Jinping ar putea delega mai multă putere, potrivit observatorilor.
Iar un analist a declarat că această mișcare ar putea sugera planul său de succesiune.
Revizuirea politicilor la nivel înalt
Biroul Politic, format din 24 de membri, eșalonul superior al partidului, a revizuit săptămâna aceasta noile reguli care s-ar aplica diferitelor „institute de coordonare a partidului” - organizații care vizează coordonarea politicilor inter-agenții într-un anumit domeniu.
Mai exact, acestea se referă la „comisiile centrale” ale partidului și la „grupurile de conducere ale partidului”, multe dintre acestea fiind fie fondate, fie dotate cu o putere extinsă în timpul mandatului lui Xi Jinping.
Noile reglementări își propun să standardizeze procesul de coordonare și revizuire a politicilor la nivel înalt, potrivit agenției de știri de stat Xinhua.
Conform Xinhua, reuniunea Politburo-ului a menționat că aceste organe ar trebui să se concentreze pe „planificarea, discutarea și verificarea chestiunilor majore”.