Tineri care vor sa porneasca o afacere pot gasi finantare pentru ideile lor la evenimente care ii aduc fata in fata cu investitorii intr-un mod inedit.

În Bucureşti, câţiva tineri antreprenori au participat la o sesiune de întâlniri maraton, asemenea celor matrimoniale.

Puşi în faţa investitorilor, au avut la dispoziţie doar 5 minute sa îi convinga sa le dea zeci de mii de euro.

În 5 minute, câţiva tineri şi-au prezentat prin rotaţie afacerile unor investitori exact ca la întâlnirile pe repede-înainte. Doar ca de data asta nu a fost nimic romantic, ci dimpotriva. Au încercat sa obţina finanţari de pâna la 100.000 de euro.

Flavia vrea sa vânda covoare şi spera sa convinga cu ideea ei:

”Facem propriile modele, producem cu o tehnica manuala şi materiale naturale. Ca sa ieşim cu adevarat şi nu doar sa încercam apa aşa puţin, avem nevoie de o investiţie mai mare, pentru un buget de marketing şi un buget de colaborari cu agenţi care sa ne ajute sa facem parteneriate de distribuţie.

Investitorii nu vin doar cu bani. De multe ori au şi rol de mentori pentru antreprenorii în devenire.

Investitor: ”Terminologia de speed dating e foarte bine aleasa. Trebuie sa existe o chimie între investitor şi antreprenor. Este absolut evident ca noi, ca investitori, cautam un randament financiar. Investim acum, participam la dezvoltarea şi la creşterea companiei şi împreuna o vindem pe o valoare net superioara celei de achiziţie. ”

Adica exact ce s-a întâmplat cu afacerea lui Mihai, fondator al uneia dintre cele mai populare aplicaţii de transport tip taxi. În 2010, împreuna cu o echipa mica, a pornit afacerea care a fost vânduta anul trecut unei companii straine cu peste 10 milioane de euro.

Mihai: ”Ideea a fost lansata la un eveniment de startup-uri. Şi acolo s-a format cumva echipa, s-a validat iniţial conceptul şi nu întâmplator chiar acolo am cunoscut şi primul investitor, care, dupa câteva luni de zile a investit.”

Evenimentele precum Startarium pentru antreprenorii aflaţi la început de drum, le ofera şi bani, prin concurs, celor care au idei bune.

Oana Craioveanu, organizator: ”Premiul cel mare fiind de 50.000 de euro, premiul 2 este de 30.000 de euro şi premiul 3 de 20.000 de euro. Singura lor condiţie, sa zicem, e ca trebuie sa foloseşti aceşti bani în dezvoltarea afacerii tale″.

Anul trecut, un producator de lenjerie a câştigat premiul cel mare. Între timp, a intrat pe piaţa internaţionala şi a ajuns la o creştere de 130% a cifrei de afaceri.