Uniunea Europeană este pregătită să ia măsurile necesare pentru a-și proteja interesele dacă SUA merge înainte cu taxa vamală de 30% pe care a anunțat-o președintele Donald Trump pentru bunurile din UE de la 1 august, a afirmat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sâmbătă, potrivit Reuters, scrie hotnews.ro.

Reacționând la anunțul președintelui american, șefa Comisiei Europene a declarat într-un comunicat că blocul comunitar rămâne pregătit „să continue să lucreze în direcția unui acord până la 1 august”.

„Puține economii din lume se ridică la nivelul Uniunii Europene de deschidere și de aderență la practici comerciale loiale”, a continuat ea.

„Vom lua toate măsurile necesare pentru a proteja interesele UE, inclusiv adoptarea unor contramăsuri proporționale, dacă este necesar”, a subliniat Ursula von der Leyen.

Cum au reacționat alți lideri din UE

Într-un comunicat transmis după anunțul lui Trump, reprezentanții premierului italian Giorgia Meloni au spus că este crucial să rămânem concentrați pe negocierile comerciale cu SUA și să fie evitată o polarizare suplimentară.

Giorgia Meloni este încrezătoare că se poate ajunge la un „acord echitabil” în privința tarifelor dintre UE și SUA, se mai arată în comunicat.

Roma susține pe deplin eforturile Comisiei Europene, a mai precizat partea italiană.

Anunțul Statelor Unite cu privire la tariful de 30% pentru bunurile din UE este „îngrijorător” și nu reprezintă calea de urmat, a spus prim-ministrul olandez Dick Schoof, sâmbătă, într-un mesaj postat pe platforma X.

„Comisia Europeană poate conta pe sprijinul nostru deplin. Ca UE, trebuie să rămânem uniți și hotărâți în urmărirea unui rezultat cu Statele Unite care să fie reciproc avantajos”, a conchis liderul olandez.

Relația economică dintre UE și SUA, una dintre cele mai importante din lume

Președintele SUA a anunțat sâmbătă că de la 1 august va intra în vigoare o taxă de vamală de 30% pentru bunurile din UE, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele mai importante relații economice din lume, a relatat The New York Times. 

UE și SUA desfășoară un volum imens de comerț cu bunuri și servicii, iar oficialii europeni sperau, având în vedere relațiile strânse, că vor reuși să perfecteze un acord cu omologii americani pentru a evita asemenea taxe abrupte.

Trei oficiali ai UE au declarat pentru Reuters că anunțul făcut sâmbătă de Donald Trump este o tactică de negociere.

UE pregătise deja un pachet de represalii ca răspuns la tarifele anterioare, dar l-a suspendat pentru a crea o marjă de negociere. Contramăsurile se referă la importuri din SUA în valoare de aproximativ 21 de miliarde de euro. Tarifele sunt programate să intre în vigoare marți, la ora 00:01, cu excepția cazului în care oficialii UE aleg să prelungească suspendarea.

În tot acest context, economiștii se întreabă cum va fi afectată România în cazul în care taxele vamale americane pentru UE vor rămâne la 30%.