Taiwanul a lansat miercuri cele mai ample exerciții militare din istoria sa, începând cu simulări de atacuri asupra sistemelor de comandă și infrastructurii sale înaintea unei potențiale invazii a Chinei, țară care în ultimii ani și-a intensificat dramatic amenințările la adresa statului insular, relatează Reuters, potrivit hotnews.ro.
Etapele inițiale ale exercițiilor anuale „Han Kuang” se concentrează pe testarea capacității armatei taiwaneze de a descentraliza comanda în eventualitatea unui atac devastator asupra comunicațiilor. În următoarele 10 zile, exercițiile se vor extinde pentru a evalua pregătirea de luptă a Taiwanului în fața unei încercări de amploare de ocupare a insulei.
„Învățăm din situația din Ucraina din ultimii ani și gândim realist cu ce s-ar putea confrunta Taiwanul… într-un conflict real”, a declarat un oficial superior din domeniul apărării, subliniind necesitatea protejării sistemelor de comandă și comunicații.
„Comandanții trebuie să se gândească problemele cu care s-ar putea confrunta trupele lor și ce trebuie să le transmită subordonaților”, a adăugat oficialul, care a dorit să rămână anonim din cauza caracterului sensibil al operațiunii.
Atacurile cibernetice și campaniile de dezinformare sunt considerate de Taiwan acțiuni de tip „zonă gri” cu intensitate ridicată, susceptibile să preceadă un asalt chinezesc de proporții.
Taiwanul mobilizează un număr record de rezerviști și va testa sistemele HIMARS
Exercițiile anuale „Han Kuang” vor mobiliza anul acesta cel mai mare număr de rezerviști de până acum – aproximativ 22.000 – și, pentru prima dată, vor include noile sisteme de lansatoare de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată (High Mobility Artillery Rocket Systems sau HIMARS), produse de Lockheed Martin, alături de rachetele sol-aer Sky Sword, dezvoltate în Taiwan.
Aproximativ 300 de rezerviști au fost văzuți intrând în sălile de clasă ale unei școli gimnaziale din orașul Taoyuan, eliberate pentru vacanța de vară, unde au primit instrucțiuni privind folosirea mortierelor și armelor de foc.
China consideră Taiwanul, o insulă guvernată democratic, drept parte a teritoriului său și a intensificat presiunile militare în jurul insulei în ultimii cinci ani, inclusiv printr-o serie de jocuri de război și patrule zilnice.
„Lațul se strânge”, a transmis armata chineză cu doar 3 luni în urmă.
Reacția Beijingului nu s-a lăsat așteptată
Beijingul nu a renunțat niciodată la posibilitatea de a folosi forța pentru a aduce insula sub controlul său, iar un atac asupra Taiwanului ar putea declanșa un război regional de amploare.
Oficialii din domeniul apărării din Taiwan au afirmat că este de așteptat ca armata chineză să monitorizeze îndeaproape exercițiile.
Până la ora 6 dimineața, Taiwanul detectase 31 de incursiuni ale avioanelor chineze și prezența a șapte nave militare, a anunțat ministerul apărării de la Taipei într-un comunicat. Aproximativ 24 dintre aeronave au traversat linia mediană, bariera neoficială dintre cele două părți.
Ministerul Comerțului din China a adăugat opt companii taiwaneze pe lista sa de control al exporturilor, interzicând vânzarea de produse cu dublă utilizare, civilă și militară.
Pe măsură ce exercițiile vor evolua, ele vor include operațiuni militare non-stop de 24 de ore pe uscat, pe mare și în aer, pentru a apăra coastele Taiwanului.
Vor fi testate și elemente de apărare civilă, inclusiv crearea unor stații de aprovizionare de urgență, precum și folosirea adăposturilor antiaeriene recent extinse în Taiwan.
China afirmă că are o „sabie ascuțită” îndreptată către Taiwan
Întrebată despre exerciții și utilizarea de către Taiwan a sistemelor HIMARS furnizate de SUA, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, Mao Ning, a declarat miercuri, la Beijing, că „opoziția noastră față de legăturile militare SUA-Taiwan este consecventă și foarte fermă”.
„Încercarea Taiwanului de a obține independența prin forță sau bazându-se pe actori externi nu va reuși niciodată”, a spus Mao.
Ministerul Apărării din China a declarat marți că exercițiile militare „Han Kuang” ale Taiwanului „nu sunt altceva decât o cacealma”.
„Indiferent ce arme sunt folosite, Taiwanul nu poate rezista sabiei ascuțite a Armatei Populare de Eliberare îndreptată împotriva independenței”, a declarat purtătorul de cuvânt Jiang Bin, citat de televiziunea de stat CCTV.
Însă oficialul taiwanez din domeniul apărării citat sub condiția anonimității afirmă că Taiwanul dorește să arate comunității internaționale că este hotărât să se apere.
Atașații militari regionali și analiștii afirmă că exercițiile sunt urmărite cu mare atenție, atât pentru a observa reacția Chinei, cât și pentru a evalua progresele în ceea ce privește reziliența Taiwanului.
Președintele Taiwanului, Lai Ching-te, și guvernul său resping categoric pretențiile Chinei asupra suveranității, afirmând că doar locuitorii insulei pot decide asupra viitorului lor.