Polonia nu va fi reprezentată în cadrul discuțiilor pe care le vor purta liderii europeni cu președintele american Donald Trump luni seară, deși a făcut parte din precedentele runde de consultări, inclusiv în zilele premergătoare summitului Trump-Putin din Alaska, relatează The Guardian, scrie hotnews.ro.
După ce a fost ales la președinția Poloniei, naționalistul Karol Nawrocki, un aliat al lui Trump, a fost în conflict cu guvernul proeuropean de la Varșovia, condus de Donald Tusk, inclusiv în ceea ce privește reprezentarea în relația cu SUA.
Constituția Poloniei afirmă, într-o manieră vagă, că președintele țării trebuie să coopereze cu premierul și cu ministrul de resort în domeniul politicii externe.
Confuzie în privința reprezentării Poloniei
Înaintea summitului dintre președinții Statelor Unite și Rusiei, a existat o oarecare confuzie cu privire la cine trebuie să reprezinte Polonia în discuțiile pregătitoare, întrucât Nawrocki și Tusk nu erau de acord în privința rolurilor conferite de constituție. În cele din urmă a fost premierul cel care a discutat cu liderii europeni, iar președintele a reprezentat Varșovia în convorbirea principală cu Donald Trump.
Reuters a scris săptămâna trecută că SUA a cerut să fie reprezentată Polonia de președintele Nawrocki în dialogul cu Donald Trump.
Înaintea întâlnirii de astăzi, a fost ministrul afacerilor externe, Radoslaw Sikorski, cel care a reprezentat Polonia în discuția pregătitoare a „Coaliției de Voință” din weekend, alimentând și mai tare confuzia.
Totuși, duminică, purtătorul de cuvânt al președintelui Nawrocki a părut să sugereze că șeful statului ia în calcul să se alăture liderilor europeni în călătoria la Washington, promițând că va veni cu o actualizare până la finalul zilei. Chiar și așa, nu a mai apărut nicio confirmare oficială.
Luni, cele două tabere s-au acuzat reciproc, după ce s-a aflat că în cele din urmă Polonia nu va fi reprezentată la discuții.
Schimb de replici între președinte și guvern
Vorbind în cadrul unei ceremonii la Varșovia, președintele Nawrocki a spus că a arătat clar în convorbirile cu omologul american că nu are încredere în Vladimir Putin și în Rusia, dar că este rolul guvernului să participe la acest format de discuții deoarece premierul Tusk a luat parte la summiturile anterioare ale coaliției.
El a declarat, totodată, că este singurul lider european care are o întâlnire bilaterală programată cu președintele SUA, în 3 septembrie, la Casa Albă, și că va aborda atunci aceste chestiuni.
În replică, șeful diplomației poloneze a afirmat: „Vă informez că președintele Statelor Unite este cel care emite invitații la întâlniri la Casa Albă, cu care reprezentanții polonezi ai mișcării Maga, precum și președintele Karol Nawrocki personal au relații privilegiate”.
„Le cer să folosească aceste relații în beneficiul Poloniei și al Europei”, a adăugat ministrul Radoslaw Sikorski.
Remarca ministrului de externe a primit un răspus din partea consilierului de politică externă al lui Nawrocki, Marcin Przydacz, care a spus că, întrucât Sikorski a participat la convorbirea prealabilă întâlnirii de luni, depinde de el să obțină participarea Poloniei la întâlnire, președintele menținându-și în schimb planurile inițiale de a se concentra pe vizita de luna viitoare.