Pedofilii si violatorii urmează să se confrunte cu castrarea chimică obligatorie, scrie știrileprotv.ro

Secretarul de stat la Justiție în guvernul Marii Britanii, Shabana Mahmood, analizează planurile legislative pentru a impune această decizie persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale.

Studiile au arătat că folosirea medicamentelor pentru a atenua dorințele sexuale poate reduce infracțiunile cu până la 60%.

O sursă guvernamentală a declarat, pentru publicația The Sun: „Pentru prea mult timp, am închis ochii la amenințarea pe care o reprezintă infractorii sexuali, considerând soluțiile prea dificile sau neplăcute. Shabana nu se sfiiește să facă ceea ce este necesar pentru a proteja populația”

Există un proiect pilot voluntar în sud-vestul țării care va fi extins la 20 de închisori din Anglia și Țara Galilor înainte de o lansare planificată la nivel național.

Însă secretarul de stat Shabana Mahmood vrea să meargă mai departe și analizează fezabilitatea castrării chimice obligatorii.

În state americane precum California, castrarea chimică e o condiție obligatorie pentru infractorii sexuali închiși și eliberați condiționat. Marea Britanie ar începe cu infractorii închiși, intenționând extinderea sistemului la cei care au primit condamnări cu suspendare arată sursa citată.

În prezent, mulți agresori sexuali apelează de buna voie la castrarea chimică, care este voluntară în Germania, Franța, Suedia și Danemarca.

Beneficiile proiectului este evidențiat de diverse studii, inclusiv unul care arată că rata recidivelor ar putea fi redusă cu până la 60%.

În castrarea chimică se utilizează două medicamente - inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei pentru a limita gândurile sexuale invazive și anti-androgeni pentru a reduce testosteronul și a limita libidoul. Infractorii beneficiază adesea de ședințe psihiatrice pentru a reduce și alte impulsuri.

Planul face parte din eforturile mai ample de reducere a recidivei pentru a reduce presiunea asupra închisorilor pline. Deținuții sunt deja eliberați mai devreme de ispășirea pedepsei pentru ca închisorile să nu rămână fără spațiu de cazare până în noiembrie.

Unii politicieni îndeamnă la utilizarea sporită a pedepselor cu suspendare, la deportarea mai multor infractori străini și la mai multe pedepse comunitare dar și extinderea pedepselor maxime cu suspendare de la doi la trei ani și eliberarea după o treime din ispășirea pedepsei.