Condițiile din blocul alimentar al Spitalului Clinic Bălți au ajuns în atenția Ministerului Sănătății, după apariția unor imagini pe rețelele sociale. Administrația anunță că va închide bucătăria și va asigura hrana pacienților prin servicii de catering.

CNA VERIFICĂ SALARIUL LUI TABURCEANU

Ofițerii CNA investighează modul în care a fost stabilit salariul Anastasiei Taburceanu, fost comunicator la MoldATSA. Ancheta vine după dezvăluirile apărute în presa de investigație.

PROGRESE PE DRUMUL SPRE UE

Republica Moldova a înregistrat cele mai mari progrese dintre toate țările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, iar parlamentul European cere deschiderea tuturor clusterelor de negociere cu țara noastră.