Procurorul General, care a fost acuzat ca nu face lumina in dosare de rezonanta, le cere politicienilor sa nu se amestece in treburile sale. Reactiile deputatilor, in jurnal.
SOCIALISTII, IMPOTRIVA AUTODIZOLVARII PARLAMENTULUI
Socialistii spun ca autodizolvarea Parlamentului ar fi o masura ilegala, chiar daca ar fi acceptata de Curtea Constitutionala si vin cu propriul scenariu privind declansarea anticipatelor.
25 DE MII DE MEDICI, VACCINATI IN ROMANIA
Peste 25 de mii de medici au fost vaccinati impotriva coronavirusului in Romania, in timp ce la noi autoritatile abia se gandesc de unde sa cumpere frigidere in care sa le tina daca preparatul ar ajunge peste trei luni.
MISTERUL DE LA PERENI: CRIMA SAU RAPIRE?
Dupa ce un barbat din satul Pereni, Hancesti a disparut acum trei saptamani, politia a retinut un suspect, dar omul este inca de negasit.

