Decanul unei facultăți de la Universitatea de Stat este cercetat pentru că ar fi elaborat teze de licență pentru studenți, în schimbul mitei. Directoarea colegiului de ecologie din capitală, trei studenți și doi intermediari sunt și ei cercetați în dosar.
AUTOCAR RĂSTURNAT LA HÎNCEȘTI
Un autocar cu pasageri a derapat de pe șosea și s-a răsturnat într-o curbă, la Hîncești, după ce șoferul a pierdut controlul volanului. Sunt doi răniți.
LOVITĂ MORTAL DE UN CAMION
Iar la Drochia, o femeie a fost lovită mortal de un camion, în timp ce traversa strada într-un loc interzis.
MARTA KOS, LA CHIȘINĂU
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, s-a aflat azi într-o vizită oficială la Chișinău, unde s-a întâlnit cu premierul, cu președintele parlamentului și cu șefa statului, iar subiectul discuțiilor a fost negocierile de aderare la UE.
