Linia electrică Isaccea-Vulcănești, care asigura până la 70 la sută din consumul de energie a fost deconectată încă de aseară în urma atacurilor rusești asupra Ucrainei și am putea avea deconectări de energie.
Carolina NOVAC, SECRETAR DE STAT, MINISTERUL ENERGIEI: „Respectiv mâine, noi riscăm să avem penurie de energie electrică în orele de vârf de consum, între orele 17 și 22, când avem cel mai mare consum de energie electrică”.
STARE DE URGENȚĂ PENTRU 60 DE ZILE
După avaria la linia Isaccea-Vulcănești, Guvernul a aprobat instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile, iar Parlamentul s-a reunit în ședință extraordinară pentru a vota ecizia.
Serghei DIACONU, DIRECTORUL GENERAL AL CENTRULUI NAȚIONAL DE MANAGEMENT AL CRIZELOR: „Permite guvernului să dispună la nevoie raționalizarea consumului și impunerea unor reguli speciale de funcționare (..)”.
VAL DE RACHETE ȘI DRONE PESTE UCRAINA
Rusia a atacat masiv toată Ucraina. Drone și rachete au lovit obiective de infrastructură energetică, dar și blocuri de locuit. Cel puțin 5 oameni au murit.
