La o zi după ce Dumitru Alaiba a demisionat, la ministerul economiei a fost numit un nou șef. Este vorba de Doina Nistor, mai puțin cunoscută în spațiul public, dar cu experință în dezvoltare economică și transformare digitală, spune premierul. Aceasta a fost învestită deja și a depus jurământul azi dimineață.
După intonarea imnului de stat, Doina Nistor a depus jurământul de învestire în funcția de vicepremier și ministru al dezvoltării economice și digitalizării.
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova.”
S-a închinat în fața drapelului, apoi au urmat discursurile oficialilor. Maia Sandu a avut cuvinte de laudă pentru Dumitru Alaiba, care și-a dat ieri demisia de la conducerea ministerului.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:„A schimbat paradigma relațiilor dintre stat și mediul de afaceri.”
...și și-a expus așteptările de la noul ministru, printre acestea fiind creșterea și dezvoltarea economică și atragerea investițiilor străine.
Maia SANDU, PREȘEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA:„Planul de creștere economică susținut de UE, anunțat de curând, este un program important. Dumneavoastră și echipei vă revine această sarcină de a implementa acest plan cât mai bine.”
Și premierul Dorin Recean a trasat obiectivele pentru perioada ce urmează, de care trebuie să se preocupe noul ministru.
Dorin RECEAN, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Avem sarcina să transformăm creșterea economică în bunăstare pentru fiecare, locuri de muncă bine plătite și venituri pentru întreprinzători.”
Doina NISTOR, MINISTRUL DEZVOLTĂRII ECONOMICE ȘI DIGITALIZĂRII:„Este important ca să completăm competitivitatea cu digitalizarea și inovația, așa cum au spus mai devreme colegii, și să accelerăm creșterea economică, ca să vină atât în sprijinul antreprenorilor, cât și a cetățenilor, să simțim că economia începe să meargă.”
Doina Nistor este doctor în Economie și Management. Potrivit CV-ului său, a condus proiecte majore finanțate de Guvernele american, suedez și britanic, care au avut un impact asupra digitalizării unor sectoare cheie, cum ar fi tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, securitate cibernetica și altele. De asemenea, a contribuit la dezvoltarea de politici și strategii naționale în domeniul digitalizării, comerțului electronic și dezvoltării sectoriale.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.