Judecătoarea care a condamnat-o pe Evghenia Guțul la 7 ani de închisoare a fost supusă unor presiuni constante, care s-au intensificat înainte de pronunțarea sentinței. Informația a fost făcută publică de Consiliul Superior al Magistraturii, la o zi după verdictul în dosarul bașcanului. Poliția informează că magistrata a depus astăzi o plângere oficială, iar pe caz a fost deschis un proces penal. Amenințări similare ar fi primit și o membră a CSM.
Sergiu CARAMAN, PREȘEDINTELE CSM: „Toate aceste mesaje au avut scopul să intimideze și să determine să se acționeze contrar conștiinței și contrar legii. Aceste fapte sunt de o gravitate extremă și demonstrează o campanie coordonată de subminare a independenței justiției.”
Între timp, poliția informează că a fost inițiat un proces penal în baza unei sesizări depuse de magistrată în această dimineață.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „La faza inițială, aceste acțiuni sunt catalogate sau încadrate juridic în articolul 349 „amenințarea sau violența asupra unei persoane cu funcție de răspundere”, contextual având o speță mult mai largă, examinându-se inclusiv și verisiunea dacă aceasta este comisă în interesul unei organizații criminale.”
Potrivit șefului IGP, toate acțiunile întreprinse împotriva magistratei ar fi fost coordonate de un grup organizat. Una dintre ipotezele analizate de poliție este că în spatele acestora s-ar afla persoane apropiate fugarului Ilan Șor, care o susțin pe Evghenia Guțul.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Trebuie să înțelegem foarte clar care a fost interesul și a cui a fost interesul în acest proces de a intimida un judecător care duce un dosar a unei persoane care este afiliată organizației criminale „ȘOR”.
În ceea ce privește siguranța judecătoarei Ana Cucerescu, Cernăuțeanu spune că se întreprind acțiunile necesare pentru a-i oferi protecție, fără a oferi prea multe detalii la acest subiect.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Se întreprind toate acțiunile de securitate și pază, în codițiile cadrului legal ca persoana să se simtă în siguranță și orice formă de amenințare să nu-și poată manifesta scopul și să ajungă la un final cu aceată persoană. De aceea tot ce este reglementat din punct de vedere legal va fi asigurat în raport cu această persoană.”
Sergiu CARAMAN, PREȘEDINTELE CSM: „CSM nu va tolera nicio ingerință în actul de justiție. Doi, noi vom susține aplicarea legii de către judecători, indiferent cine este persoana care a fost trimisă în judecată. Și trei, vom colabora deschis cu toate instituțiile pentru a menține ordinea constituțională și respectul pentru justiție.”
Pe acest caz s-a autosesizat și Avocatul Poporului, care solicită instituțiilor abilitate să investigheze fără întârziere aceste fapte și să ia măsuri ferme pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor implicați.