Judecătorul Ana Cucerescu, cea care a instrumentat cazul Evgheniei Guțul, a fost șantajată și amenințată cu moarte timp de mai multe săptămâni, inclusiv în noaptea zilei când urma să fie pronunțară sentința bașcanului. A fost telefonată non-stop, serviciul 112 a fost chemat de zeci de ori la blocul unde locuiește aceasta, alertă cu bombă, precum că arde etajul, dar și alte forme de anunțuri. Despre cele întâmplate, a anunțat astăzi, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presa. Totodată, el spune că una dintre versiunile luate în calcul de organele de drept este că în spatele la toate aceste acțiuni stă fugarul Ilan Șor.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „În această dimineață, poliția a recepționat o sesizare din partea magistratei vizate care a relatat acțiunile și faptele cum s-au petrecut. În același timp, de comun cu colegii de la investigație am demarat o serie de măsuri procesuale care să asigure elucidarea tuturor circumstanțelor la cazul respectiv. La faza inițială, aceste acțiuni sunt catalogate, sau încadrate juridic în articolul 349, amenințarea sau violența asupra unei persoane cu funcție de răspundere. Având o speță mult mai largă, se examinează versiunea dacă faptele au fost comise în interesul unei organizații criminale.”
Astfel, potrivit șefului IGP, totul a început la finele lunii iulie. Persoanele date au stabilit o serie de acțiuni, inclusiv au creat conturi pe diferite platforme de socializare. Totodată, a fost creată și o poștă electronic similară cu poșta electronică a judecătorului vizat.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Prin această poștă se anunța despre intenția persoanei de a demisiona, invocându-se anumite presiuni din partea instituțiilor superioare, aspecte coruptibile, anumite amenințări.
De pe 31 iulie, au început a parveni apeluri telefonice în cancelariile instituțiilor judecătorești unde angajații acestor instituții erau invitați la morgă pentru a recunoaște cadavrul judecătorului.
Pe data de 1 august, judecătorul a primit un mesaj prin care fost anunțat că îi va fi livrat un buchet de flori. Buchetul nu a fost recepționat, dar din ce am reușit să documentăm, am constatat că de fapt nu era vorba de flori, era vorba despre livrarea unei coroane de flori vii sub aluzia ofilirii florilor, contextual înțelegem care e aluzia.”
Totodată, Cernăuțeanu anunță ca au fost ridicate înregistrările video de lângă domiciliul judecătorului și a fost stabilită florăria de unde a fost luat buchetul.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Am stabilit că achitarea s-a făcut prin intermediul paynet-ului. Aceste acțiuni se documentează.”
De asemenea, șeful IGP spune că în ultimele zile de dinaintea pronunțării deciziei, judecătorul a primit mesaje și imagini cu persoane decapitate, fiind avertizat că „următorul vei fi tu". Apoi a primit mii de apeluri pentru a bloca funcționarea telefonului.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Apelurile veneau non-stop. La fel, membrii familiei au primit zeci de mesaje cu amenințări.”
Cernăuțeanu a mai declarat că în noaptea de 4 spre 5 august, ziua când urma să fie pronunțară decizia, serviciul 112 a fost chemat de zeci de ori la blocul unde locuiește judecătorul, alertă cu bombă, precum că arde etajul doi, dar și alte forme de anunțuri.
Viorel CERNĂUȚEANU, ȘEFUL IGP: „Același lucru s-a întâmplat și în dimineața zilei de 5 august la Judecătoria Buiucani.”