Astăzi a avut loc ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi au fost 19 subiecte.
13:17
S-a anunțat pauză până la 14:00.
13:06
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (activități conexe punerii în circulație a cărții de identitate, eliberate cetățenilor Republicii Moldova și a cărții de rezidență, eliberate cetățenilor străini, apatrizilor, refugiaților și beneficiarilor de protecție umanitară), votat în prima lectură de 59 de deputați.
12:23
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 124/2022 privind identificarea electronică și serviciile de încredere (art.2, 3, 5 1 , ș.a.), votat în prima lectură de 55 de deputați.
12:20
Proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr.1, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației al României pentru Programul Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021–2027, semnat la 11 august 2023, votat în a doua lectură de 54 de deputați.
12:13
Proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr.1, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul de finanțare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației al României pentru Programul Interreg VI-B NEXT Bazinul Mării Negre 2021–2027, semnat la 11 august 2023, votat în prima lectură de 54 de deputați.
11:53
Proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul de finanţare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei al României pentru Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027, semnat la 11 august 2023, votat în a doua lectură de 55 de deputați.
11:51
Proiectul de lege pentru ratificarea Amendamentului nr. 1, încheiat prin schimb de scrisori, la Acordul de finanţare dintre Republica Moldova, Comisia Europeană şi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei al României pentru Programul Interreg VI-A NEXT România – Republica Moldova 2021–2027, semnat la 11 august 2023, votat în prima lectură de 54 de deputați.
11:35
Proiectul de lege cu privire la modificarea unor acte normative (migrarea autorităților administrative centrale), votat în prima lectură de 57 de deputați.
11:09
Proiectul de hotărâre privind numirea în funcția de membru al Curții de Conturi, votat de 53 de deputați.
10:16
Ședința s-a început. Participă 81 de deputați.