Vremea se schimbă brusc. Meteorologii au emis cod galben de instabilitate atmosferică. Se așteaptă ploi cu descărcări electrice, grindină și vânt puternic.

Avertizarea este valabila de astăzi începând cu ora 16 și până mâine dimineața, ora 8. 

Potrivit serviciului hidrometeorologic de stat, în această perioadă se prevăd averse însoțite de descărcări electrice, grindină și vijelie în rafale de până la 20 de metri pe secundă.

Pentru a preveni eventuale incidente, cetățenii sunt îndemnați să opteze pentru transportul public în locul mașinilor personale, șoferii sunt rugați să nu parcheze pe marginea drumurilor, pe trotuare sau sub copaci, pentru a evita blocarea traficului și a permite intervenția rapidă a utilajelor specializate, dacă va fi necesar.