O inițiativă politică de amploare a fost lansată în Parlamentul European pentru a sprijini accelerarea parcursului european al Republicii Moldova. Europarlamentarul Victor Negrescu a anunțat că, împreună cu 55 de colegi din 19 state membre ale Uniunii Europene, a transmis o scrisoare comună către președintele Consiliului European, António Costa, prin care solicită deschiderea imediată a negocierilor de aderare pe capitole cu Republica Moldova.
„Este un semnal politic puternic: Parlamentul European susține fără rezerve viitorul european al Republicii Moldova, recunoaște reformele realizate și cere ca opțiunea cetățenilor moldoveni, exprimată prin alegeri, să fie valorificată și respectată”, a declarat Negrescu.
Inițiativa beneficiază de sprijinul unor lideri importanți ai legislativului european și subliniază unitatea și solidaritatea UE cu Republica Moldova într-un moment geopolitic esențial pentru regiune.
Demersul nu face nicio referire la o eventuală decuplare de Ucraina, ci se concentrează pe recunoașterea eforturilor și progreselor realizate de Chișinău în procesul de reformă.
„Uniunea Europeană trebuie să acționeze acum pentru a arăta că sprijină democrația, reziliența și ambițiile europene ale cetățenilor moldoveni”, a mai transmis europarlamentarul român.