Un proiect de hotarare, care prevede constituirea Comisiei speciale pentru selectarea candidatilor la functia de Avocat al Poporului a fost aprobat, in cadrul sedintei plenare, cu votul a 62 de deputati.
Din Comisia speciala vor face parte deputatii din Comisia drepturile omului si relatii interetnice si Comisia juridica, numiri si imunitati. Potrivit proiectului de hotarare, membrii ei vor adopta regulamentul privind organizarea si desfasurarea concursului public si, in termen de 60 de zile, va prezenta Parlamentului candidaturile la functia de Avocat al Poporului.
Functia de Avocat al Poporului a fost declarata vacanta dupa ce, la data de 9 decembrie 2021, deputatii au aprobat cererea de demisie depusa de Natalia Molosag.


