După anunțul lui Dorin Recean că pleacă din funcția de prim-ministru, Igor Grosu a venit cu un mesaj de mulțumire către acesta, spunând că instituțiile statului și-au făcut datoria în momente complicate pentru țara noastră, datorită echipei pe care a condus-o.

Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Îți mulțumesc, Dorine, pentru echipa pe care am format-o în acești doi ani și jumătate. A fost o onoare să muncim cot la cot.

Împreună am reușit să trecem prin momente complicate pentru țara noastră. A trebuit să facem față unui atac imens asupra democrației noastre - din partea unui stat străin, dar și a grupărilor criminale folosite de acesta. A trebuit să facem față unor ierni dificile, dar și a unui război la hotar. În același timp, am trecut prin alegeri locale, prezidențiale, referendum și alegeri parlamentare. Iar concomitent cu aceste provocări, instituțiile statului au trebuit să continue să construiască, să mărească pensiile, să aducă investiții și să lucreze pentru aderarea la UE.

Am reușit aceste lucruri inclusiv datorită ție și echipei tale. Instituțiile statului și-au făcut datoria, iar Moldova a rămas dreaptă, liberă și pe drumul său european. Îți mulțumim enorm!”

Astăzi, Dorin Recean a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru și pleacă din politică. Acesta a explicat că a venit în funcție pentru un termen anumit și chiar dacă cei de la PAS i-au propus să rămână decizia lui rămâne neschimbată. 

Dorin Recean a fost numit în funcție la 10 februarie 2023 de Maia Sandu.

Cine este Dorin Recean

Fost ministru de interne din 2010, pana în 2015, acesta a reușit să activeze alături de Maia Sandu, în Guvernul condus de Iurie Leanca, care era atunci ministru al Educației. În iarna 2023, șefa statului îl numește pe Recean consilier prezidențial pe probleme de securitate și deține funcția de secretar general al Consiliului Suprem de Securitate. Decizie care a fost pe larg criticată de mai mulți politicieni. 

În perioada anilor 2010 -2012, Dorin Recean a fost viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova. 

Din 2012 - 2015, acesta a fost ministru de Interne, în Guvernul condus de Vlad Filat, apoi de Pavel Filip.

Astfel, în iulie 2012, a fost numit ministru de Interne în Guvernul condus de Vlad Filat, înlocuindu-l pe Alexei Roibu. La 31 mai 2013, după căderea guvernului Filat, Dorin Recean a rămas ministru de Interne și în noul Guvern, condus de Iurie Leanca, alaturi de Maia Sandu, care era atunci ministru al Educației. 

După alegerile din noiembrie 2014, Recean s-a retras din politică. Într-o postare pe rețelele de socializare, din 15 decembrie 2014, Recean a anunțat că nu își mai dorește încă un mandat de ministru de Interne și că se retrage din viata publică, optand să activeze în sfera privată.

Pe 4 februarie 2014, Dorin Recean a fost numit consilier prezidential pe langa presedintele Republicii Moldova pe probleme de securitate si detine functia de secretar general al Consiliului Suprem de Securitate. Un sir de critici au venit atunci la adresa Maiei Sandu, dupa ce l-a numit pe Recean consilier prezidential. Astfel, mai multi politicieni au acuzat-o pe sefa statului ca prin aceasta decizie ar aduce la conducerea tarii oameni din Partidul Liberal Democrat din Moldova. Funcția de consilier prezidențial a devenit vacantă, dupa ce Ana Revenco a fost numită ministru de Interne.

Pe 8 februarie, președintele platformei DA, Dinu Plîngau, pe atunci lider interimar a platformei, a declarat în cadrul emisiunii In Profunzime că Dorin Recean a fost numit în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate pentru ca ulterior acesta să fie promovat într-o funcție importanta în stat. Plingau a spus în cadrul emisiunii că Recean ar purea reveni la MAI, criticand totodata aceasta idee. 

Astfel ca numele lui Recean a fost speculat ca un posibil sef al SIS-ului, iar de multe ori chiar si ca o varianta de prim-ministru al Republicii Moldova.