Mai important decât rezultatul alegerilor prezidențiale este felul în care conducerea de la Chișinău va rămâne angajată în desfășurarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană într-un mod credibil și într-un ritm adecvat. Acțiunile viitorului președinte se vor afla în vizorul partenerilor externi, susțin mai mulți ambasadori ai țărilor UE.
Jaromír Plíšek, AMBASADORUL REPUBLICII CEHE ÎN REPUBLICII MOLDOVA: ”Mult mai important decât scorul în sine cred că va fi măsura în care conducerea politică a Moldovei, rămâne angajată în desfășurarea negocierilor de aderare într-un mod credibil și într-un ritm adecvat. Din experiența Cehiei pot să vă spun că acest exercițiu este destul de exigent, dar merită cu siguranță sută la sută.”
Asta a declarat pentru Pro Tv ambasadorul Cehiei în Republica Moldova Jaromir Plisek, care menționează că și după alegerile prezidențiale îngrijorările parterilor externi asupra ingerințelor Rusiei vor rămâne mari.
Jaromír Plíšek, AMBASADORUL REPUBLICII CEHE ÎN REPUBLICII MOLDOVA: ”Îngrijorările sunt mari, dar nu numai în legătură cu procesele electorale din Republica Moldova, or aceste ingerințe se manifestă din ce în ce mai mult și în alte țări, inclusiv Cehia. Important este să existe și să continue un proces credibil de negocieri cu Uniunea Europeană asupra unor lucruri absolut concrete, asupra unor reforme care aduc această stabilitate și credibilitate și așa mai departe.”
Ambasadorul Lituaniei spune că acest scrutin a arătat că sistemul din Republica Moldova trebuie reformat.
Tadas VALIONIS, AMBASADORUL LITUANIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: ”Acest scandal privind cumpărarea voturilor, el însăși aduce incertitudine și neîncredere în tot sistemul. Moldova trebuie să lucreze acum pe termen mediu, aceste alegeri vor avea loc, ele trebuie monitorizate atent, de urmărit dacă totul este după lege, să fie democratic, fără corupere. Ulterior, trebuie de refăcut tot sistemul. Este nevoie de o poliție puternică, o procuratură puternică, trebuie instituții puterncie care luptă cu spălarea de bani, trebuie judecătorii independente pentru că aceste tentative nu se vor opri vreodată.”
Ambasadorul Lituaniei mai spune că nu este clară deocamdată amploarea fraudei electorale, iar ceea ce trebuie să facă autoritățile este să monitorizeze atent cel de-al doilea tur de scrutin.
Tadas VALIONIS, AMBASADORUL LITUANIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA: ”Noi vedem că poliția a efectuat atâtea percheziții, au înregistrat un număr oarecare de persoane mituite, dar noi nu știm câte nu a identificat, noi nu știm care este amploarea schemei.
Ceea ce au făcut organele de drept moldovenești asta deja s-a făcut pentru că în câteva zile nu cred că poate fi ceva schimbat, totul deja e în mâinele cetățenilor.”
Șeful delegației UE la Chișinău afirmă că acțiunile viitorul președinte ales se vor afla în vizorul partenerilor externi.
Jānis Mažeiks, AMBASADORUL UE ÎN REPUBLICA MOLDOVA: ”E important ca cetățenii să își facă alegerea liber iar aici e lucrul organelor de drept ca să facă tot ce pot pentru a asigura exprimarea liberă și să oprească încercările organizării acțiunilor ilegale care vor afecta alegerilor în orice formă. Mereu o să reacționăm la ceea cum va evolua situația în Republica Maldova și în ce măsură vor dori să colaboreze autoritățile din Republica Moldova cu Uniunea Europeană.”
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.