Expertul în spațiul post-sovietic, Angela Grămadă, susține că președintele american Donald Trump a eșuat în tentativa de a media conflictul ruso-ucrainean, ceea ce a creat un context favorabil pentru Federația Rusă pe plan internațional. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În PROfunzime.

Potrivit expertei, Trump a aplicat o strategie lipsită de viziune și fundament diplomatic, oferind prea mult spațiu de manevră Moscovei și subminând sprijinul internațional pentru Ucraina.

Angela GRĂMADĂ, EXPERT ÎN SPAȚIUL POST-SOVIETIC: „Donald Trump nu a reușit să obțină rezultate reale și nici să mențină un echilibru în relația cu Rusia. A promovat interese de afaceri și a subestimat grav complexitatea relațiilor internaționale. În final, a transmis lumii întregi că Federația Rusă este un actor valid la masa negocierilor, chiar dacă aceasta este parte agresoră.”

Ea atrage atenția că, deși Vladimir Putin se confruntă cu dificultăți economice majore, Trump îi oferă impresia că deține controlul și poate continua războiul.

Angela GRĂMADĂ, EXPERT ÎN SPAȚIUL POST-SOVIETIC: „Datele statistice privind economia rusă, inflația și cheltuielile bugetare arată că Rusia nu este într-o poziție solidă. Cu toate acestea, Trump întărește retorica de forță a Kremlinului, prezentându-l pe Putin drept un lider capabil.”

Referindu-se la o eventuală retragere a Statelor Unite din negocierile de pace sau din sprijinul acordat Ucrainei, Angela Grămadă avertizează că acest scenariu ar avea consecințe majore.

Angela GRĂMADĂ, EXPERT ÎN SPAȚIUL POST-SOVIETIC: „Diplomatic, politic și discursiv se poate crea această aparență de retragere. Însă, realitatea este mult mai complicată. Discuțiile despre schimbul de prizonieri, coridoarele umanitare și returnarea copiilor ucraineni răpiți continuă, dar sunt purtate discret, prin intermediul altor state.”

În privința implicării Europei, experta susține că Uniunea Europeană nu este încă pregătită să preia întreaga responsabilitate a sprijinului militar și diplomatic acordat Ucrainei, în cazul în care SUA s-ar retrage complet.

Angela GRĂMADĂ, EXPERT ÎN SPAȚIUL POST-SOVIETIC: „Trump s-a plictisit pentru că nu are rezultate concrete și pentru că nici partenerii săi nu au urmat linia impusă. Rusia nu a cedat, Ucraina continuă să reziste, iar UE nu a trecut de stadiul declarațiilor. De fapt, Trump încearcă să se poziționeze ca lider global, dar ceilalți îi reamintesc că există reguli și instituții internaționale care nu se conformează capriciilor individuale.”

Angela Grămadă concluzionează că retragerea reală a SUA din conflictul din Ucraina este puțin probabilă, dar retorica abandonului creează instabilitate și avantajează regimul de la Moscova pe scena globală.