A treia rundă de dezbateri electorale Te votezi la PRO TV, dedicată alegerilor parlamentare, are loc miercuri, 17 septembrie.

Gazda emisiunii, Lorena Bogza, îi așteaptă în studio pe lidera Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa, Arina Spătaru, liderul Uniunea Creștină Socială, Gabriel Călin și membra partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Rodica Grama.

Emisiunea este realizată împreună cu Ziarul de Garda și Asociatia Promo-Lex.

În cursa pentru parlamentarele din 28 septembrie s-au înscris 23 de candidați. Toți sunt așteptați la dezbateri, în ordinea tragerii la sorți. Fiecare candidat are la dispoziție 9 minute pentru a raspunde la întrebări și a se adresa alegătorilor. În regulamentul dezbaterilor se menționează că este interzis discursul de ură de orice natură, iar orice acuzație trebuie însoțită de probe. 

Emisiunea este difuzata de luni până vineri, începe la ora 18.00 și poate fi urmărită live și pe site-ul PRO TV.