Moldovenii aflați peste hotare, care vor să voteze prin corespondență la alegerile parlamentare din toamnă, mai au la dispoziție mai puțin de 48 de ore pentru a se înregistra. Termenul limită de înscriere este ziua de mâine, inclusiv. Eligibili sunt cetățenii noștri din 10 țări, inclusiv  Statele Unite, Canada, Norvegia, Suedia, Japonia și Australia.

Termenul de înregistrare pentru a vota prin corespondență la alegerile din 28 septembrie expiră pe 14 august, ora 23:59, ora locală a țării gazdă.

„Poți vota prin corespondență dacă te afli în una din aceste zece țări.”

Sunt în total 10 state din care moldovenii pot vota prin corespondență – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda, Japonia, Coreea de Sud, Australia și Noua Zeelandă.

ȚĂRILE UNDE SE POATE VOTA PRIN CORESPONDENȚĂ
1.SUA          6.Islanda
2.Canada       7.Japonia
3.Norvegia     8.Coreea de Sud
4.Suedia       9.Australia
5.Finlanda     10.Noua Zeelandă

Pentru a primi buletinul de vot, cetățenii noștri stabiliți în aceste țări trebuie să se înregistreze pe site-ul inregistrare.cec.md.

Completează datele de identificare și treci la următoarea etapă. Verifică emailul primit și accesează link-ul către cererea de înregistrează. Adaugă adresa poștală și telefonul de contact. Încarcă fotografia ta efectuată simultan cu actul de identitate care confirmă dreptul de vot.

Confirmarea urmează a fi expediată pe adresa electronică indicată de solicitant. Iar ulterior, va fi expediat plicul cu buletinul de vot în perioada stabilită de CEC.

Până pe 12 august, pentru votul prin corespondență s-au înregistrat 1900 de oameni, cei mai mulți, puțin peste o mie, fiind din SUA.

MOLDOVENI ÎNREGISTRAȚI PENTRU VOTUL PRIN CORESPONDENȚĂ PÂNĂ PE 12 AUGUST

ÎN TOTAL   1.900

SUA        1.025

CANADA     507

Votul prin corespondență a fost implementat pentru prima dată la scrutinul prezidențial de anul trecut. Atunci CEC a tipărit 1800 de buletine pentru votul prin poștă.