Lucian Rogac, avocatul fostului lider democrat Vladimir Plahotniuc, a reacționat joi la informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora extrădarea clientului său în Republica Moldova ar putea fi amânată din cauza unui dosar deschis de autoritățile elene privind deținerea ilegală a unor documente de călătorie false.
Lucian ROGAC, AVOCATUL LUI VLAD PLAHOTNIUC: „În contextul în care apar noi speculații privind posibile impedimente în ceea ce privește exrădarea clientului meu, Vladimir Plahotniuc, în Republica Moldova, vreau să fac următoarele precizări, în momentul de față nu există temei juridic ca extrădarea în Republica Moldova să nu poată avea loc. Invocarea dosarului aflat în grecia pentru care a fost ridicată măsura preventivă de arest, reprezintă un fals și o manipulare a opiniei publice.”
Avocatul recunoaște că legislația greacă interzice extrădarea unei persoane aflate sub urmărire penală sau condamnate până la finalizarea tuturor procedurilor judiciare, dar subliniază că această prevedere se aplică doar în cazul infracțiunilor grave, sancționate cu pedepse mai mari de cinci ani de închisoare.
Lucian ROGAC, AVOCATUL LUI VLAD PLAHOTNIUC:„În cazul clientului meu, care vizează un posibil fals de acte, nu este vorba despre o infracțiune gravă care s-ar încadra într-un asemenea articol. Prin urmare nu există vreun impediment legal ca extrădarea în Republica Moldova să nu poată avea loc.”
Astăzi, Aurelia Sterkoudi, juristă specializată în drept penal și avocată în Grecia, a confirmat pentru Ziarul de Gardă că după ce a anunțat că acceptă să fie extrădat în Republica Moldova, Vladimir Plahotniuc urmează să-și confirme consimțământul și în fața judecătorilor Curții de Apel din Atena. Ulterior, părțile pot conveni asupra declanșării unei proceduri simplificate, iar în termen de zece zile de la data emiterii deciziei de extrădare, oligarhul ar putea ajunge în Moldova. Totuși, dosarul pornit de autoritățile elene pentru deținerea ilegală a unor documente de călătorie false ar putea amâna extrădarea lui Vladimir Plahotniuc până la finalizarea tuturor procedurilor judiciare din Grecia, stipulează legea elenă.
La 28 iulie, avocatul lui Vlad Plahotniuc, reținut și plasat în arest în Grecia, a anunțat că clientul său a depus o cerere oficială prin care acceptă necondiționat să fie extrădat în Republica Moldova. Responsabilii de la Procuratura Generală însă au anunțat că Plahotniuc și-a exprimat consimțământul pentru extrădare abia ieri, la ora 13:00, prin intermediul avocatului său din Grecia.
Vald Plahotniuc, care a fugit din țară în 2019, a fost reținut săptămâna trecută și plasat în arest preventiv pentru 40 de zile în Grecia. Alături de el a fost reținut și arestat Constantin Țuțu, fost sportiv, pe care Plahotniuc l-a făcut deputat. Fostul lider PD este vizat în mai multe dosare penale, printre care frauda bancară, Metalferos și cel privind procurarea frauduloasă a blanchetelor pentru pașapoarte.