Începută la sfârșit de iulie și, după o pauză de două săptămâni, ședința Consiliului Municipal Chișinău a fost convocată astăzi pentru a fi continuată, dar fără succes. Deși a fost cvorum, aleșii locali de la MAN au solicitat ca aceasta să fie închisă.

„- Stimați colegi, Grigore Bejenaru propune ca toate subiectele care au rămas pe ordinea de zi să fie transmise la reexaminare și deja la următoarele ședințe se vor regăsi în ordinea de zi.
- Da pot să întreb ca pentru un prieten, care e motivul?
- Sunt mai multe cauze.
- Domnul președinte, puneți la vot fără întrebări.
-Vă rog să nu îmi dictați ce să fac.”

Zinaida POPA, PREȘEDINTELE FRACȚIUNII PAS DIN CMC: „O nouă oportunitate ratată avem astăzi și indignare față de acțiunile celor care, deși aleși să vă reprezinte, pare să fi uitat complet de interesele dumneavoastră.”

Consilierii municipali au început ședința pe 29 iulie, iar de atunci s-au întâlnit de 4 ori, astăzi fiind a cincea. Deși ne aflăm la sfârșit de august, bugetul municipal pentru acest an încă nu a fost aprobat și capitală activează în baza unui provizoriu. Mai multe voci spun că proiectul de decizie nu va fi aprobat până la alegerile parlamentare din toamnă.