După ce fugarul Ilan Șor a ieșit cu declarații în cadrul unei întruniri de la Moscova spunând că vrea uniune cu Federația Rusă și amenință cu răfuială actuala guvernare, Ministrul Daniella Misail-Nichitin a comentat declarațiile, menționând că sunt intreprinse toate măsurile în conformitate cu legislația în vigoare.

Daniella MISAIL-NICHITIN, MINISTRUL AFACERILOR INTERNE: „Din punct de vedere al evaluarii riscurilor, se lucrează în echipă comună interinstituțională. Bineînteles, fiecare autoritate își face datoria.Vorbim atât despre eventualele riscuri, pe linia polițienească, cât și conform competențelor serviciilor de informare și securitate. 

De asemenea, ministrul a spus că atunci când sunt semnalări la anumiți cetățeni care pun în pericol securitatea națională sunt intreprinse toate măsurile în conformitate cu legislația în vigoare.

Declarațiile fugarului au fost făcute, acum trei zile, la un așa-numit congres al blocului Victoria, la care au participat deputații transfugi Vasile Bolea, Reghina Apostolova, deputatul cercetat penal Marina Tauber, primarul de Orhei, dar și câțiva reprezentanți ai Dumei de stat din Rusia. Este un atac la suveranitatea Moldovei, spun experții politici, care atenționează că autoritățile de la Chișinău trebuie să monitorizeze îndeaproape astfel de întruniri.

Întrunirea a avut loc exact în ziua în care Moldova comemora victimele deportărilor din timpul regimului sovietic, care a distrus zeci de mii de familii din Moldova. La congresul organizat de Șor au ținut discursuri deputați din Duma de stat a Rusiei, printre care Leonid Sluțki și Aliona Arșinova, care este și președintele consiliului organizației Eurasia, aflată sub sancțiunile UE. Ulterior, și-a făcut apariția și fugarul condamnat definitiv în dosarul furtul miliardului. Șor, care a fugit din țară și se află în căutare, a spus că vrea restabilirea relațiilor Moldovei cu Rusia.

Ilan Șor se află de anul trecut în Rusia. Chișinăul a cerut să-l extrădeze, solicitare la care Moscova nu a răspuns.