S-au facut perchezitii astazi la domicilul fostului deputat democrat Vladimir Andronachi. Descinderile au avut loc in dosarul frauda bancara, insa alte detalii procurorii nu ne-au oferit. Sotia ex-deputatului a refuzat sa ne raspunda la intrebari.

“Institutia va reveni cu o reactie ulterior. La moment nu pot sa fac declaratii.”

Astfel, procurorul de caz nu ne-a oferit informatii despre perchezitii. Reprezentantii Procuraturii Generale ne-au spus, insa, ca descinderi au avut loc in mai multe locatii, fara a preciza cine a mai fost vizat. 

Francesca GINDEA, REPORTER PRO TV: “Perchezitiile au inceput de dimineata in acest bloc, unde se afla apartamentul lui Vladimir Andronachi. In spatele cladirii sunt doi mascati, care ne-au interzis accesul in interior. Fostul deputat democrat nu este acasa si s-ar afla peste hotare.” 

Dupa ce au descins in apartament, procurorii au efectuat perchezitii si in garajul familiei Andronachi.

Sotia fostului deputat a refuzat sa ne raspunda la intrebari.

In urma perchezitiilor de azi procurorii au ridicat suporturi electronice, documente, bani si alte obiecte relevante pentru ancheta. 

Persoanele vizate, printre care si Vladimir Andronachi, au fost citate la Procuratura Anticoruptie pentru a fi audiate in calitate de banuit. Acum doua zile, intr-un mesaj pentru Ziarul de Garda, Andronachi a anuntat ca a fost pus sub acuzare

in dosarul fraudei bancare. Citatia a fost inmanata sotiei sale, deoarece el s-ar afla peste hotare in scopuri medicale. In acelasi mesaj, Andronachi mentiona ca nu a avut nicio atributie la actiunile care au dus la frauda bancara si ii acuza pe reprezentantii PAS de atacurile asupra sa si a familiei sale. Purtatorul de cuvant al PAS ne-a spus ca nu comenteaza declaratiile. Vladimir Andronache a fost ales deputat in 2014 pe listele PD, iar in 2019 a obtinut al doilea mandat. Ziarul de Garda scrie ca el este un apropiat al lui Vlad Plahotniuc, despre care procurorul general spunea ca ar fi unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului.