Alexandru Munteanu, candidatul propus de PAS pentru funcția de prim-ministru, a explicat în cadrul emisiunii În PROfunzime ce îl recomandă pentru a conduce Guvernul Republicii Moldova. Fără să revendice în mod direct o calificare personală, Munteanu a prezentat o imagine amplă a experienței sale în domeniul economic, investițional și managerial, acumulată atât în Moldova, cât și în străinătate.
Lorena BOGZA, PREZENTATOR PRO TV: „Ce vă califică pentru funcția de prim-ministru?”
Alexandru MUNTEANU, CANDIDAT LA FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU: „O întrebare bună, dar nu știu dacă eu trebuie să mă calific, ar fi într-un fel arogant din partea mea să o fac, dar cel puțin pot să vă spun că diversitatea de experiență pe care o am, macroeconomică, microeconomică, experiența de investiție în diferite industrii, în diferite companii, am fost membru în consiliul, aproximativ 30 de companii, proiecte inclusiv culturale, inclusiv Alianța Franceză, școli, proiecte de consultanță.”
Deși nu a făcut parte din structurile guvernamentale, Alexandru Munteanu a menționat că a lucrat la Banca Națională a Moldovei între anii 1992 și 1995.
Referindu-se la experiența sa managerială, el a declarat:
Alexandru MUNTEANU, CANDIDAT LA FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU: „Am condus consilii, am restructurat întreprinderi mari și acum sunt președintele consiliului. Două întreprinderi în Ucraina, am un efectiv de 5 mii de oameni și alta mai mică de aproximativ 300 de oameni.”
Alexandru MUNTEANU, CANDIDAT LA FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU: „La moment. Anterior am avut diferite întreprinderi, am fost aici și am creat ProCreditul cândva pe timpuri și a fost un proiect împreună cu partenerii din Germania, împreună cu băncile donatoare. Cred că am contribuit la dezvoltarea sectorului mic și mijlociu. Pentru că oricum în Moldova întreprinderile mici și mijlocii sunt importante, trebuie să investim în ele.”
El a menționat că, începând cu anul 2016, și-a fondat propria companie investițională.
Alexandru MUNTEANU, CANDIDAT LA FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU: „În cazul nostru era o combinație de bani privați și cei oferiți de organizații precum BERD, Fondul Suveran Elvețian, etc.”
În plan local, Munteanu a amintit implicarea sa în compania Glass Container Company, încă din 1997.
Alexandru MUNTEANU, CANDIDAT LA FUNCȚIA DE PRIM-MINISTRU: „Am fost implicat la Glass Container Company, în 1997, am intrat acolo ca reprezentant al fondului american. Era o perioadă grea, când a trebuit să luăm decizii grele, am reușit să creăm o echipă bună și într-un final a devenit un proiect de succes achiziționat de Vetropack. Nu e singurul proiect de care m-am ocupat, au fost vreo 30 de acest tip.”
Interviul integral cu Alexandru Munteanu îl puteți urmări pe canalul nostru de youtube.
La 14 octombrie, președintele PAS, Igor Grosu, a anunțat oficial că formațiunea îl va propune pe Alexandru Munteanu pentru funcția de premier, după ce actualul prim-ministru, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din viața publică și nu va mai continua în fruntea Executivului.
Alexandru Munteanu este economist, profesor universitar și om de afaceri moldovean, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul investițiilor și implicarea în proiecte educaționale și culturale internaționale. Are 61 de ani și a avut, până acum, apariții discrete în spațiul public. Datele publice arată că el este unul dintre fondatorii Camerei de Comerț Americane din Moldova, președinte-fondator al Alianței Franceze din Moldova, dar și copreședinte al Consiliului Consultativ de Afaceri pentru Europa de Sud-Est și Eurasia.