Intrebata de jurnalisti care e cea mai mare reusita si cea mai mare greseala a Guvernului in cele 100 de zile de mandat, Natalia Gavrilita a continuat cu laudele.
Premierul a spus ca cea mai mare reusita este ca Guvernul merge dupa planul propus, iar cand a ajuns la greseli, Gavrilita a declarat ca nu sunt profesionisti pentru a ocupa anumite functii vacante in institutiile de stat.
Natalia GAVRILITA, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Cea mai mare reusita este ca mergem dupa planul propus si realizam programul de guvernare, indiferent de crizele cu care ne confruntam. Chiar daca sunt anumite politici, cheltuieli care nu au fost prevazute, noi reusim sa pastram cursul Guvernului, sa mergem hotarat cu planul propus, chiar daca ne confruntam cu aceste crize. As vrea ca cetatenii sa spuna si care sunt cele mai mari reusite si care sunt nereusitele, dar cred ca mi-as fi dorit sa putem atrage mai mult si mai repede profesionisti integri in anumite functii, deci ne confruntam cu foarte multe refuzuri de a ocupa anumite functii vacante”.
Premierul Natalia Gavrilita a prezentat astazi in cadrul unei conferinte de presa raportul de activitate al Guvernului pentru 100 de zile de mandat. Noul guvern a fost investit la data de 6 august, votat de 61 din cei 63 de deputati de la PAS care au acces in Parlament.


