Moldovenii cu cetățenie română din Bălți, Orhei și Comrat au ales un parcurs european. Astfel, Nicușor Dan a obținut un număr impunător de voturi în cele trei localități. 

În orașul Bălți au fost deschise două secții de votare și în ambele învingător a ieșit Nicușor Dan, cu aproape două mii de voturi în fiecare dintre secții, iar Simion s-a ales cu peste 300 de voturi.

La Orhei, voturile pentru Nicușor Dan au făcut un asalt, astfel peste 3500 de moldoveni l-au ales în calitate de președinte al României în una dintre secții, iar în total Dan a adunat peste 4 mii de voturi acolo. Contracandidatul său a acumulat peste 800 de voturi.

Autonomia Găgăuză și-a ales favoritul cu peste 300 de voturi pentru Nicușor Dan, iar pentru George Simion au votat 74 de persoane.

În Republica Moldova, candidatul independent și primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, a obținut cele mai multe voturi - 88 la sută (138.320 voturi). George Simion a obținut 12% (18.868 voturi). Diferența de voturi dintre ce doi este de 119 452 de voturi.

Nicușor Dan a devenit noul președinte al României, conform numărătorii oficiale de pe site-ul Autorității Electorale Permanente. Acesta a obținut 53,60% (6.168.642 voturi) iar George Simion - 46,40% (5.339.053 voturi). Diferența de voturi dintre cei doi este de 829.589 de voturi.