Viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere la Chișinău cu ministrul afacerilor externe al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov. Discuțiile au fost urmate de o conferință de presă comună, în cadrul căreia oficialii au anunțat noi pași pentru consolidarea relațiilor bilaterale.
În cadrul întrevederii, cei doi miniștri au analizat evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Azerbaidjan și au discutat perspectivele de aprofundare a cooperării în mai multe domenii de interes comun. Cu această ocazie, a fost semnat Planul de consultări interministeriale pentru perioada 2026–2027, document care va contribui la intensificarea dialogului diplomatic dintre cele două state.
Oficialii au subliniat importanța cooperării economice și au remarcat creșterea schimburilor comerciale înregistrată în anul 2025. Totodată, a fost exprimat interesul pentru extinderea parteneriatului în domeniile economic, comercial și investițional.
Un subiect central al discuțiilor l-a constituit sectorul energetic, considerat una dintre direcțiile-cheie ale relațiilor bilaterale. Ministrul Mihai Popșoi a reiterat că diversificarea surselor și a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale rămâne o prioritate strategică pentru autoritățile de la Chișinău.
„Ne dorim să extindem cooperarea economică și energetică și să valorificăm pe deplin potențialul relațiilor noastre. Azerbaidjan este un partener important pentru consolidarea securității energetice și pentru dezvoltarea unor proiecte comune în beneficiul cetățenilor noștri”, a declarat Mihai Popșoi.
Șeful diplomației moldovenești a mulțumit, de asemenea, autorităților azere pentru sprijinul acordat în timpul crizei energetice din 2022, menționând că acest gest a reconfirmat relația de prietenie și încredere dintre cele două state.
La rândul său, ministrul de externe al Azerbaidjanului, Jeyhun Bayramov, a subliniat disponibilitatea țării sale de a dezvolta noi proiecte comune și de a menține un dialog politic activ cu Republica Moldova.
„Relațiile dintre Azerbaidjan și Republica Moldova se dezvoltă în spirit de prietenie și respect reciproc, inclusiv în domeniile economic, energetic, cultural și educațional. Începând cu anul 2023, capitalele celor două state sunt conectate prin zboruri directe, ceea ce facilitează contactele interumane și cooperarea dintre comunitățile de afaceri”, a declarat oficialul azer.
Agenda discuțiilor a inclus și cooperarea în cadrul organizațiilor internaționale, precum și evoluțiile de securitate din regiune. Ambele părți și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și a Azerbaidjanului, subliniind importanța menținerii păcii și stabilității regionale.
La finalul întrevederii, Mihai Popșoi i-a adresat omologului său invitația de a efectua o vizită oficială în Republica Moldova și de a participa la sesiunea ministerială a Comitetului de Miniștri al Consiliul Europei, care va avea loc la Chișinău în perioada 14–15 mai 2026.

