Autoritățile Republicii Moldova au reacționat ferm în contextul informațiilor apărute privind presupusa reținere a unui cetățean moldovean pe teritoriul Federației Ruse, calificând acțiunea drept parte a unei serii de provocări îndreptate împotriva cetățenilor moldoveni.
Guvernul a transmis un apel la calm și prudență, îndemnând cetățenii moldoveni să nu se lase influențați de informații neconfirmate, vehiculate de instituțiile oficiale ruse. Autoritățile subliniază că în lipsa unor dovezi obiective, declarațiile Moscovei trebuie tratate cu rezerve.
„Astfel de practici fac parte dintr-un șir de acțiuni de destabilizare, menite să implice țara noastră în provocări informaționale. Nu vom da curs acestor tentative și rămânem concentrați pe ceea ce contează – protejarea cetățenilor noștri”, spune Daniel Vodă.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Guvernului a reamintit că avertizarea de călătorie pentru Federația Rusă este în continuare valabilă, semnalând riscuri reale pentru cetățenii moldoveni, inclusiv dificultăți de acces la servicii consulare.
Astfel, autoritățile de la Chișinău îndeamnă cetățenii moldoveni aflați pe teritoriul rus să mențină legătura cu Ambasada Republicii Moldova la Moscova și să ceară sprijin consular în caz de necesitate.
„Republica Moldova merge pe un drum clar: cel al păcii, al unității și al unei societăți orientate spre viitor. Nu vom permite ca acest parcurs să fie afectat de acțiuni ostile și titluri de presă fabricate”, a mai subliniat Vodă.
Situația este în continuare monitorizată de autoritățile moldovene, care promit transparență și susținere deplină pentru cetățenii săi.