Deputatii din Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XI-a, propun introducerea unui mecanism de verificare a activitatii Procurorului General, cat si de sanctionare a acestuia, urmare a efectuarii evaluarii performantelor. Respectiv, ar urma aplicarea sanctiunii disciplinare sau dispunerea revocarii din functie.  

In cadrul sedintei de astazi, Comisia juridica, numiri si imunitati, a aprobat unanim raportul la proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratura.   

Conform documentului, in scopul aprecierii activitatii, nivelului de cunostinte si aptitudinilor profesionale, a corespunderii cu functia detinuta, performantele Procurorului General se vor evalua anual de catre comisia de evaluare a performantelor Procurorului General, constituita de Consiliul Superior al Procurorilor.

Evaluarea performantelor Procurorului General se va putea initia la sesizarea Presedintelui Republicii Moldova sau a cel putin 3 membri ai Consiliului Superior al Procurorilor. Comisia de evaluare a performantelor Procurorului General va fi constituita din 5 membri, dintre care unul este propus de Presedintele tarii, unul de Ministerul Justitiei, unul de Consiliul Superior al Magistraturii, unul de Consiliul Superior al Procurorilor si unul de Procurorul General.

„In cazul obtinerii calificativului „esuat”, Consiliul Superior al Procurorilor propune Presedintelui Republicii eliberarea din functie a Procurorului General”, se arata in nota informativa.

La fel, functia de membru al comisiei de evaluare a performantelor Procurorului General va putea fi detinuta de persoane care dispun de calificare in domeniul dreptului, managementului public, avand experienta de cel putin 10 ani in domeniul de activitate profesionala si o reputatie ireprosabila. Membrii comisiei de evaluare a performantelor Procurorului General propusi de Presedintele Republicii si Ministerul Justitiei nu pot fi angajati in serviciul public.

Suplimentar, se propune reglementarea privind posibilitatea suspendarii din functie a Procurorului General in cazul in care, in privinta acestuia a fost pornita urmarirea penala. La randul sau, Presedintele tarii, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor, numeste un Procuror General interimar pe perioada suspendarii.

Proiectul a fost avizat pozitiv de majoritatea comisiilor parlamentare permanente si va fi transmis spre aprobare in sedinta plenara.

Initiativa legislativa apartine unui grup de deputati din Fractiunea parlamentara “Partidul Actiune si Solidaritate”.