Angajamentele Gazprom față de regiunea transnistreană nu există, iar scăderea livrărilor către Moldovagaz din 2022 face improbabilă orice așteptare de soluții rapide, a explicat fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, pe marginea subiectului crizei energetice din Republica Moldova, abordat în cadrul emisiunii În Profunzime. Pe de altă parte, expertul WatchDog, Eugen Muravschi a adăugat că motivul real al opririi livrărilor este unul politic, Rusia folosind gazul ca instrument de influență în regiune. Totodată, discuțiile din cadrul emisiunii au subliniat dependența continuă a Moldovei de resursele energetice rusești, în ciuda declarațiilor recente de independență energetică.

Publicat:19.12.2024, 20:51

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:  „Rusia nu a rezervat volumul necesar de gaz pentru stânga Nistrului. De ce ar face-o sau de ce n-ar face-o?

Alexandru FLENCHEA, EX-VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE:  „Contractul prevedea altceva. Gazprom nu are angajamente în raport cu Transnistria. Nu are Moscova angajamentul de a livra 5,7 milioane metri cubi pe zi. Angajamentele Gazprom se referă la toată compania Moldovagaz. Angajamente pe care Moldovagaz nu le mai respectă încă din mai 2022, când a redus consmul de gaze livrate zilnic. Doi ani jumătate de când nu se respectă angajamentele Gazprom cu Moldovagaz, de ce să fi avut cineva așteptări pe 16 decembrie?”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:  „Erau anexe la contract care prevedeau inclusiv rută alternativă.”

Eugen Muravschi, EXPERT WATCHDOG:  „Miza că Gazprom va livra în continuare gaze în regiunea transnistreană se baza mai mult pe un calcul politic. Pentru că Rusia folosește acest gaz pentru a finanța regimul separatist de acolo. De ce a decis acum să oprească acest lucru? Sunt rute alternative. Ei indirect au confirmat că pot livra din punct de vedere tehnic, dar au pus această condiție politică ca noi să recunoaștem acea datorie artificială- umflată.”

Alexandru FLENCHEA, EX-VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE:   „Problema nu este în disponibilitate sau indisponibilitate. Problema este într-adevăr  pur politică. Știm că deja de doi ani și jumătate Gazprom își încalcă angajamentele contractuale în raport cu Moldovagaz. Conducerea țării vorbește că ea folosește gazul ca și instrument de șantaj politic.”

Totodată, fostul vicepremier pentru Reintegrare, a subliniat că, în prezent, resursele energetice ale Moldovei depind de deciziile Gazprom, care controlează dacă țara va avea sau nu gaze și electricitate. Astfel, autoritățile trebuie să asigure o independență reală în acest domeniu.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV:   „Ce ar fi trebuit să facă autoritățile?”

Alexandru FLENCHEA, EX-VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE:  „Să asigure independența noastră energetică pe bune. Până recent am auzit că noi suntem total independenți de livrările de gaze din Federația Rusă, dar totuși la asigurare cu energie electrică depindem.”

Vicepremierul pentru reintegrare a declarat anterior la emisiunea În Profunzime că reintegrarea celor două maluri ale Nistrului se va face treptat și nu forțat. Situația privind livrările de gaz în regiunea transnitreană este incertă în condițiile în care Ucraina nu va mai permite tranzitul gazelor rusesc pe teritoriul său. Cei de la Gazprom au condiționat continuarea livrărilor prin rute alternative, de achitarea de către Republica Moldova a unei pretinse datorii de peste 700 de mln de dolari, pe care țara noastră nu o recunoaște.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.