Candidatura lui George Simion pentru funcția de președinte al României generează îngrijorări serioase în rândul analiștilor politici. Invitați la emisiunea În PROfunzime, Sorin Ioniță și Ion Tăbîrță, spun că o eventuală victorie a liderului AUR ar putea afecta grav parcursul democratic și pro-european al țării, dar și va duce România într-un teritoriu necunoscut.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Cum ar arăta România în cazul în care George Simion ar deveni președinte?”

Sorin IONIȚĂ, ANALIST: „Foarte simplu, dacă se alege Nicușor Dan, este continuitate pro europeană. Nu este niciun dubiu aici și poate cu mai puțină hoție, decât până acuma. Că nimeni nu a dovedit că Nicușor Dan ar fi corupt și este deja la al doilea mandat de primar al Bucureștiului, adică nu-i de colea lucrul acesta. Cu George Simion, este destul de clar, intrăm într-un teritoriu complet necunoscut. Omul habar nu are ce vrea să facă, pentru că el își schimbă opiniile de la o zi la alta, este un mare oportunist. Săptămâna trecută era cu Ucraina, acum a revenit și iar e cu neutralitatea strategică. Noi știm ce înseamnă asta, este o poziție pro Rusia”.

Acesta a amintit că liderul AUR a recunoscut deschis că unele promisiuni de campanie au fost doar „strategii de PR”. 

Sorin IONIȚĂ, ANALIST: „El însuși a spus că a glumit cu promisiunea privind casele de 35.000 de euro. Asta înseamnă politică făcută doar pentru a intra în turul doi”.

Mai mult, analistul avertizează că Simion urmează tiparul unor lideri autoritari europeni.

Sorin IONIȚĂ, ANALIST: „Habar nu avem ce o să facă, dar avem bănuiala că ca oricare fascist în linia europeană, este că se folosește de instrumente democratice ca să ajungă la putere și după închide ușa și demontează instrumentele democratice, ca fiecare fascist sau mișcări din astea generale. Democrația e bună și libertatea de exprimare, cât ești tu antisistem, cât ești pe afară în opoziție. După ce ai ajuns la putere ai închis pe toate, s-a terminat și cu libertatea de exprimare și cu presa și cu opoziția democratică. La asta ne așteptăm, nu la altceva.”

Și analistul Ion Tăbîrță împărtășește aceste îngrijorări. Potrivit lui, George Simion nu oferă claritate în viziuni și aduce doar confuzie. 

Ion TĂBÎRȚĂ, ANALIST: „Este foarte greu de înțeles ce va face. Nu sunt sigur nici că el știe. Vine cu promisiuni populiste nerealizabile. Aruncă în spațiul public nume ca Călin Georgescu premier, propune revenirea la turul doi, dar fără o coerență reală.”

În opinia sa, este esențial ca dezbaterea publică să se aprofundeze și să se analizeze atent cine este George Simion și cine îl susține. 

Ion TĂBÎRȚĂ, ANALIST: „Pentru că ceea ce vedem este o schimbare periculoasă a profilului alegătorului român”.