Autoritățile din Bulgaria vor verifica  autenticitatea actelor bulgare deținute de Vladimir Plahotniuc. Despre asta a anunțat premierul de la Sofia, aflat astăzi într-o vizită oficială la Chișinău. Potrivit unei liste publicate joi de poliție, Plahotniuc ar avea un pașaport, o carte de identitate și un permis, pretinse a fi eliberate de Bulgaria. 

Rossen JELIAZKOV, PREMIERUL BULGARIEI: „Din informațiile de care dispunem până în acest moment, este vorba despre o persoană care în anul 2004 a depus cerere pentru acte de identitate sub numele de Mihail Taushanov, iar mai târziu cu identitatea de Mihail Talceanov. În ciuda poziției exprimate de Serviciul Național de Securitate și a avizului negativ din 2004, aceste acte de identitate i-au fost totuși emise în 2006.”

Premierul bulgar susține că verificările au arătat că este vorba de aceeași persoană, iar acum tribunalul din Sofia, dar și ministerul de Justiție bulgar urmează să stabilească dacă este vorba de o identitate falsă.

Rossen JELIAZKOV, PREMIERUL BULGARIEI: „Vom urmări cu foarte mare atenție acest caz, pentru că, după cum se poate observa, el nu afectează doar Republica Moldova, ci deja implică și Bulgaria, iar după cum vedeți – și Grecia.”

La rândul său, premierul Dorin Recean a declarat că reținerea lui Plahotniuc a fost posibilă datorită unei bune colaborări cu instituțiile din țările membre ale UE, iar acum este rândul instituțiilor noastre să facă tot posibilul ca acesta să fie adus în Republica Moldova și să-și ispășească pedeapsa.

Dorin RECEAN, PREMIERUL REPUBLICII MOLDOVA: „Noi am observat că el are mai multe identități și mai multe documente false, acest lucru vorbește despre natura gândirii infracționale pe care o are acest tip. De aici încolo cred că instituțiile din Republica Moldova, în special cele care trebuie să condamne faptele crimiale pe care le-a comis Plahotniuc, nu mai au nicio scuză.”

Potrivit unei liste publicate joi de poliție, Plahotniuc ar avea trei acte eliberate de Bulgaria. Mai exact, carte de identitate, pașaport eliberat în iulie 2024 și permis de conducere din ianuarie 2023 - toate cu numele de Mihail Taushanov. Vineri, și autoritățile române au anunțat că au deschis dosar pe numele lui Plahotniuc pentru că acesta avea în posesie sa șase acte de identitate românești, dintre care doar unul autentic. În total, în urma perchezițiilor efectuate la vila închiriată de fostul lider PD în Grecia, poliștii eleni au găsit 21 de acte, pretinse a fi eliberate de mai multe state, precum Vanuatu, un stat insular situat în Oceania, Irak, Ucraina, Bulgaria, Rusia și România. Vlad Plahotniuc a fost reținut marți, pe Aeroprotul din Atena, împreună cu fostul deputat PD Constantin Țuțu, în timp ce intenționau să zboare spre Dubai. Vineri au apărut primele imagini cu ei după reținere.

Încătușați și cu veste antiglonț,cei doi au fost escortați în fața judecătorilor din Atena, unde urma să aibă loc audierea lor pentru deținere de acte false. Potrivit jurnaliștilor de la Cu Sens, ședința a fost amânată pentru că aceștia au susținut că au nevoie de mai mult timp pentru a-și pregăti apărarea.