Dosarul lui Ciochină intră într-o nouă fază complexă, odată cu solicitarea unei excepții de neconstituționalitate care pune sub semnul întrebării procesul. Experții susțin că judecătoarea Lilia Lupașco era obligată să accepte această excepție, iar refuzul de a o face ar fi putut duce la riscuri majore pe viitor, inclusiv anularea sentinței primei instanțe. Avocatul Ștefan Gligor, dar și analistul Andrei Curăraru, subliniază că, pentru a preveni apeluri ulterioare și pentru a asigura corectitudinea procesului, este esențial ca instanța să răspundă prompt și corect acestor solicitări, pentru a evita eventualele temeiuri de clasare.
Ion Guzun, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a subliniat că, în cadrul oricărui proces, fiecare persoană are dreptul de a ridica excepții sau de a aduce noi probe. În cazul lui Ciochină, avocatul acestuia a invocat o excepție de neconstituționalitate, argumentând că dreptul la apărare al clientului său a fost încălcat. Guzun a explicat că, în astfel de cazuri, judecătorul nu are voie să se pronunțe asupra excepției, ci este obligat să o expedieze la Curtea Constituțională. Termenul pentru a face acest lucru este de maximum cinci zile, iar instanța, în acest caz, a respectat termenul, trimițând sesizarea la Curtea Constituțională a doua zi după primirea ei.
Ion GUZUN, MEMBRU CSM: „Judecătorul este obligat în anumite condiții să nu se expună pe ea, dar să expedieze în adresa Curții Constituționale.”
De asemenea, Guzun a menționat că, de obicei, Curtea Constituțională are un termen de până la șase luni pentru a se pronunța, dar în perioada electorală, aceste dosare au fost soluționate rapid. Acesta a adăugat că respectarea termenelor și procedurilor este esențială pentru a preveni contestațiile ulterioare, inclusiv apelurile sau recursurile, care ar putea duce la anularea sentințelor emise de instanțele inferioare.
Ulterior, Ștefan Gligor a comentat pe marginea acestor proceduri, recunoscând că, din perspectiva procuraturii, ridicarea excepției de neconstituționalitate ar putea fi văzută drept o tactică de amânare a sentinței.
Ștefan GLIGOR, AVOCAT: „Domnul Ciochină a dat dovadă pe parcursul examinării acestui dosar de o impertinență deosebită în opinia mea, în raport cu ceea ce putem numi moralitate, principialitate, corectitudine. Posibil admit că procuratura are dreptate și procurorul are argumentele de rigoare când spune că acesta încearcă să tărăgăneze examinarea dosarului.!
Cu toate acestea, el a subliniat riscurile majore ce ar putea apărea dacă drepturile fundamentale ale lui Ciochină sunt ignorate.
Ștefan GLIGOR, AVOCAT: „Pe de altă parte există un risc mai mare, în momentul în care lui i se încalcă dreptul prevăzut de legislația procesuală civilă. În momentul în care se ridică această excepție de neconstituționalitate în momentul în care a găsit o posibilitate să argumenteze în mod rezonabil necesitatea ridicării respectivei excepții, atunci această circumstanță poate fi considerată ca temei de anulare a sentinței primei instanțe. Și pentru a evita și ulterior pentru a se securiza, a se asigura că ei nu muncesc aiurea și nu pierd în zadar timpul părților, dau curs acestor solicitări pentru a evita eventuale temeiuri de clasare.”
Deasemenea, exeprtul Andrei Curăraru a menționat că, deși ridicarea excepției de neconstituționalitate poate fi văzută ca o tactică de amânare a sentinței, este crucial ca procesul să ajungă la un sfârșit. El a subliniat că toate căile de atac trebuie să fie închise într-un mod definitiv și recunoscut internațional.
Andrei CURĂRARU, EXPERT WATCHDOG: „Trebuie să înțelegem că este un dosar care trebuie să fie dus la un sfârșit și să nu fie contestat la CEDO, să fie un sfârșit care să fie recunoscut internaționl. Toți au drepturi. Și de asta trebuie să lăsăm să meargă judecata mai departe.”
În paralel, Ion Guzun a anunțat că a depus o sesizare disciplinară la CSM împotriva judecătoarei Lilia Lupașco, care se ocupă de acest dosar.
Ion GUZUN, MEMBRU CSM: „Eu am sesizat într-adevăr și așteptăm o notă disciplinară în privința ei.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Ce îi imputați acestei judecătoare? Ce ar fi trebuit să facă și nu a făcut?”
Ion GUZUN, MEMBRU CSM: „Ceea ce am observat eu este că aproape la un an de zile de când cauza este în instanța de judecată, primele ședințe aveau loc cu distanțe foarte mari și ședințele erau foarte scurte și nu reacționa când o parte nu venea în ședințe. Evident că este o tragedie a unei persoane și trebuia să fie mai activă în măsura în care să ne convingă că aceste ședințe au loc corect.”
Fostul primar de la Boldurești este cercetat penal, fiind acuzat că a lovit mortal cu mașina un băiat de 14 ani, a fugit de la locul accidentului și a încercat să inducă în eroare ancheta. Ciochina se declară nevinovat. Potrivit codului penal, pentru provocarea unui accident cu decesul unei persoane, inculpatul se poate alege cu o pedeapsă de până la 7 ani, iar pentru că a fugit riscă alți doi ani de detenție.

