Curtea Constituțională a validat rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie, lista deputaților aleși și lista celor supleanți. Astfel, în noul parlament au acces 5 formațiuni, PAS deținând majoritatea. În cadrul ședinței de astăzi, președintele Comisiei Electorale a prezentat raportul, iar apoi a răspuns la întrebări.
Astfel, în viitorul Parlament vor accede partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate, cu 55 de mandate, urmat de Blocul electoral „Patriotic”, cu 26 de mandate, Blocul electoral „Alternativa” – 8 mandate, iar Partidul Nostru și Partidul „Democrația Acasă”, câte șase mandate fiecare.
NOUL PARLAMENT AL REPUBLICII MOLDOVA
PAS – 55 mandate
BLOCUL PATRIOTIC – 26 mandate
BLOCUL ALTERNATIVA – 8 mandate
PARTIDUL NOSTRU – 6 mandate
PARTIDUL DEMOCRAȚIA ACASĂ – 6 mandate
Curtea a constatat că alegerile s-au desfășurat în conformitate cu prevederile Constituției și ale Codului electoral.
Domnica MANOLE, PREȘEDINTELE CC: „Curtea Constituțională nu a constatat încălcări ale procesului electoral în măsura să influențeze în mod decisiv exprimarea votului cetățenilor la alegerea deputaților în parlament. Din acest motiv ea a confirmat rezultatul parlamentarelor și a validat mandatele deputaților aleși.”
La scurt timp după decizia Curții, liderul PAS, Igor Grosu, a scris într-o postare pe rețele că:
IGOR GROSU, LIDERUL PAS: „Ne așteaptă multă muncă și provocări semnificative, dar avem și o mare determinare ca în 2028 Republica Moldova să fie membră a Uniunii Europene.”
Și Vasile Costiuc a reacționat, având în vedere semnele de întrebare privind validarea mandatelor obținute de partidul său.
Vasile COSTIUC, LIDERUL PDA: „Astăzi oficial suntem deputați ai parlamentului Republicii Moldova. Avem enorm de mult de a rezolva problemele pe care le-am semnalat în această campanie.”
Ședința Curții Constituționale a început la ora 10. În debutul acesteia, președintele CEC a prezentat raportul privind desfășurarea alegerilor și o sinteză a modificărilor legislației electorale cu privire la finanțarea campaniilor și a partidelor.
Angelica CARAMAN, PREȘEDINTELE CEC: „În liste au fost incluse pentru alegerile din 28 septembrie 2 milioane de alegători, cu circa 28 de mii mai mult decât în alegerile din 2024. Totuși, acest număr din 2025 este în comparație cu 2021 în descreștere cu 30 de mii de alegători. Pe parcursul zilei alegerilor au fost înregistrate aproximativ un miliard de evenimente de atac asupra infrastructurii electorale. Toate acestea au fost respinse și a fost posibilă buna funcționare a sistemelor infracționale.”
La ședința Curții Constituționale au fost prezenți reprezenții Partidului Acțiune și Solidaritate, Blocului „Patriotic” și ai partidului Democrația Acasă. Nu s-au prezentat cei de la Blocul „Alternativa” și de la Partidul Nostru. Pe 5 octombrie, alegerile parlamentare din 28 septembrie au fost declarate valabile de Comisia Electorală Centrală. A doua zi, CEC a prezentat Curții Constituționale procesul-verbal,raportul şi actele electorale cu privire la confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare și validarea mandatelor deputaților aleși.