Directorul portalului Nokta, Mihail Sirkeli, susține că pentru Moscova nu este atât de importantă Evghenia Guțul, cât autonomia găgăzuă, deoarece astfel o poate folosi pentru a influnța situația din Republica Moldova, inclusiv independența, suveranitatea și parcursul european al țării. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii În PROfunzime.

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: De ce este atât de importantă Evghenia Guțul pentru Rusia?”

Alina RADU, DIRECTOR ZIARUL DE GARDĂ: Rusia a avut timp de zeci de ani oameni importanți în cadrul puterii de la Chișinău. A avut președinte sau președinți, care erau vasalii Rusiei, fracțiuni majoritare în Parlament, lucrurile au mai degradat și toată lumea a fost surprinsă să vadă, la Soci îmi pare mie, o primă fotografie sau singura fotografie a președintelui Putin cu Evghenia Guțul, el nu își permite să facă foto sesiuni cu oricare șefuleți de oricare regiune, că ea e o șefă de regiune, că nu mai zicem că e ilegal alaeasă sau că alegerile au fost cu probleme. Rusia e nevoită să colaboreze cu cine a mai rămas și Evghenia Guțul pare să fie printre cei mai înalți demnitari care mai ține relația cu Rusia, desigur că avem și parlamentari, asta poate e și mai periculos, că în Republica Moldova sunt aserviți Moscovei și uite că aici au coborât ca ei acum să o susțină pe o șefuliță din Republica Moldova.”

Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: La ce ar putea contribui Evghenia Guțul? În ce mod ea ar putea ea contribui relația aceasta cu Moscova?”

Mihail SIRKELI, DIRECTORUL PORTALULUI NOKTA: Eu nu cred că este vorba despre Evghenia Guțul, cât despre autonomia găgăuză, unde domină și are un monopol politic absolut Moscova. Moscova controlează acolo absolut totul, toată politică din UTA Găgăuzia, Comitetul Executiv, Adunarea Populară și Moscova deja de mai mulți ani, chiar de la bun început folosește comunitatea găgăuză împotriva independenții, suveranității și parcursului european al Republicii Moldova.”

Pe 25 martie, bașcanul Autonomiei Găgăuze, Evghenia Guțul a fost reținută pentru 72 de ore, pe Aeroportul Internațional Chișinău, în timp ce încerca să iasă din țară. Aceasta avea zbor spre Istanbul.

Potrivit CNA, Guțul este cercetată într-un nou dosar de gestionare frauduloasă a fondurilor electorale, finanțare ilegală și fals în declarații, în campania electorală pentru funcția de bașcan al Autonomiei Găgăuze din 2023. Dosar în care mascații de la CNA au descins ieri acasă la un viceprimar din Orhei.

Guțul este vizată și într-un dosar de finanțarea ilegală a partidului politic Șor, scos în afara legii. În acest dosar, aceasta este învinuită că în perioada 2019-2022, în timp ce era secretară în cadrul formațiunii s-ar fi implicat activ în aducerea banilor ilegali de la Moscova, prin curse aeriene și terestre. Pe un alt capăt de acuzare, Guțul este cercetată pentru că în toamna anului 2022, fiind responsabilă de verificarea, confirmarea listelor şi remunerarea participanților la protestele organizate de Șor. Procuratura Anticorupție a anunțat ieri că a finalizat prezentarea probelor în această cauza penală și că Evghenia Guțul, riscă până la șapte ani de închisoare în dosarul finanțării ilegale a fostului Partid Șor, scos în afara legii.