Partidul Democrația Acasă, formațiune care nu avea șanse în sondaje, a devenit surpriza alegerilor parlamentare, reușind pentru prima dată să intre în legislativ. Fondat în 2011 și condus încă de la început de Vasile Costiuc, partidul a fost asociat de-a lungul timpului cu proteste și scandaluri, iar recent - cu o apropiere vizibilă de liderul AUR, George Simion. Ziarul de Gardă a făcut o analiză a apariției formațiunii și a liderului acesteia pe arena politică de la Chișinău, scriind despre ascensiunea partidului care vine pe fondul unei campanii intensificate în online, asemănătoare cu cea folosită de AUR România.

Partidul Democrația Acasă, surpriza acestui scrutin parlamentar, a fost înregistrat în 2011, scrie într-o analiză Ziarul de gardă, fiind succesorul Mișcării de Tineret „Democrația Acasă”, apărută după protestele din aprilie 2009. De la înființare, formațiunea este condusă de Vasile Costiuc. Până în 2025, nu a reușit să treacă pragul electoral, participând la trei scrutine parlamentare.

„Ne puneți în rând cu toți penalii și trebuie să ascult lecții în studio. Trebuie să ascult toți penalii. 
- Ce ați consumat domnule Rizea, ați tras pe nas, ce vă umflă râsul? Noi aici luptăm pentru supraviețuire.
- Da ce înseamnă asta, ha ha. Sunteți sănătos?”

Costiuc a candidat și la funcția de primar al capitalei, la fel de câteva ori, însă a obținut un scor mic.

„Să avem un program unic de administrare a Chișinăului subsemnat de toți candidații, iar în turul doi, cel care va ieși dintre noi dintre candidații de dreapta, va avea suportul necondiționat.”

Profesor de meserie, Costiuc a fost protestatar activ, în special în perioada 2009 – 2015. Acesta a fost în trecut membru PL și consultant la Alianța Moldova Noastră, scrie Ziarul de gardă.

„Să merg la poliție la sector să facem un contract cu polițiștii de colaborare. Nu am mers.”

În 2021, Costiuc a fost acuzat de colegii din partidul Democrația Acasă că s-a autoproclamat președinte fără congres. A negat, susținând că ar fi fost o campanie de denigrare plătită. Este cunoscut pentru atacuri la adresa instituțiilor statului,  live-uri acuzatoare și activismul online.

„Tu ai intrat... Stai, stai. Să nu mă târîi eu cu tine, măi Vasile, măi...”

Foști membri ai PD, inclusiv Nichiforciuc și Candu, l-au acuzat pe Costiuc că ar fi avut întâlniri repetate cu lideri democrați în perioada 2018–2019 și că ar fi fost sponsorizat de Plahotniuc pentru a face „zgomot politic”. Costiuc a respins acuzațiile.

În ianuarie 2022, Vasile Costiuc a fost reținut 72 de ore într-un dosar privind înstrăinarea frauduloasă de terenuri la Durlești. Procurorii susțin că a acționat în interesul unui grup organizat. Dosarul este încă în faza de urmărire penală, iar Costiuc are calitatea de învinuit.

„Domnule Costiuc, este adevărat că ați participat la acea shemă?
- Nu am participat la schemă, sunt alți figuranți, pe mine mă bagă nu știu de ce ca grup criminal organizat.”

În 2023, Costiuc a agresat fizic un paznic de hotel într-un conflict legat de parcare. A fost inițiat un proces penal, dar ulterior a fost clasificat ca o contravenție. Costiuc și-a recunoscut fapta, dar a spus că a fost provocat.

În ultima perioadă, în special în 2024 și 2025, Vasile Costiuc s-a apropiat de partidul AUR și de liderul George Simion, care are interdicție de a intra în Moldova. În 2025 a făcut campanie pentru Simion la prezidențiale. Iar ulterior, cel din urmă l-a promovat pe Costiuc.

„Fraților, care ați vrut să puneți ștampila duminică pe AUR, sau pe oricare alt candidat, acum vă uitați imediat după PAS e acolo democrația acasă. DA. Pac.”

Totodată, Costiuc a participat la evenimente cu tentă extremistă, fiind acuzat de legături cu persoane apropiate FSB-ului, lucru pe care l-a negat. În 2025, acesta a participat la reuniunea „MEGA – Make Europe Great Again” la Chișinău, alături de lideri ai extremei drepte și reprezentanți pro-ruși. SIS a avertizat că evenimentul avea finanțatori obscuri și legături cu gruparea Șor. Costiuc nu a explicat participarea sa la întrunire.

„Teroriștii s-au adunat la Chișinău, extremiștii de toate culorile s-au adunat la Chișinău să răstoarne guvernarea PAS. Așa o să dați? Hai spuneți.”

În vara acestui an, canalul TikTok al lui Vasile Costiuc a avut o creștere spectaculoasă de +300%, mai scrie ziarul de gardă, cu peste 1 milion de vizualizări săptămânale, susținute de o rețea coordonată de conturi. Expert Forum a remarcat o strategie similară cu cea aplicată în România de susținătorii AUR.
Numele lui Costiuc apare în mai multe procese contravenționale: a fost amendat pentru abateri rutiere și pentru nerespectarea obligațiilor financiare electorale. A câștigat unele procese privind anularea amenzilor, dar a fost sancționat în 2019 cu 9000 lei pentru că nu a depus raportul financiar al partidului.
Acum, după ce Democrația Acasă a câștigat șase mandate, în viitorul legislativ au acces Vasile Costiuc, Sergiu Stefanco, un fermier care s-a remarcat prin participarea la numeroase proteste, Ana Țurcan-Oboroc, Valentina Meșină, Alexandru Chițu și Mihail Ioncu.
Costiuc a declarat pentru 2024 venituri totale de circa 455.000 lei, dar a achiziționat un Mercedes de 360.000 lei. Deține un apartament și un teren agricol, iar în trecut a declarat „zero venituri”. A explicat că a trăit din împrumuturi și comerț cu fructe în Rusia. ANI a refuzat deschiderea unui control pe avere în iulie 2025.