De mai bine de două luni, deputata Marina Tauber, vizata în două cauze penale nu se află în țară, iar ședințele de judecată se desfășoară în lipsa ei. Procurorul de caz spune că în decembrie aceasta a solicitat să plece în Israel pentru investigații medicale pe un termen nedeterminat și de atunci nu s-a mai întors. Avocatul Marinei Tauber spune că nu știe unde se află acum clienta sa.

În cadrul ședinței de astăzi, magistrații de    la judecătoria din sectorul Buiucani au examinat probele scrise prezentate de procurorul de caz. Acesta susține că în ședințele următoare urmează să fie audiați doi martori.

Ghenadie EPURE, PROCURORUL DE CAZ: ”Cu asta terminăm faza sau etapa de prezentare a probelor acuzării. Urmează prezentarea probelor din partea apărării. Ulterior urmează dezbaterile judiciare și acolo ne vom expune asupra altor circumstanțe.”

Marina Tauber nu a fost prezentă la ședință. Asta după ce în septembrie anul trecut a depus o cerere prin care a solicitat ca ședințele de judecată să aibă loc în lipsa ei. Potrivit procurorilor ea a părăsit teritoriul Republicii Moldova pe 7 ianuarie.

Ghenadie EPURE, PROCURORUL DE CAZ: ”Din ultimile informații pe care le dispune organul de urmărire penală, dumneaei nu se află pe teritoriul Republicii Moldova. Nu vă pot spune în ce țară se află pentru că nu putem monitoriza persoana.
-Dar unde a cerut să plece? 
-Era vorba despre o deplasare cu caracter medical inclusiv în Israel, pentru efectuarea unor investigații.”

Avocatul Marinei Tauber susține că nu cunoaște unde se află clienta sa acum.

Sergiu MORARU, AVOCATUL MARINEI TAUBER: ”Unde se află eu nu pot să va comunic, dar o bună perioadă de timp, în mare parte s-a examinat cu participarea doamnei Tauber, ulterior erau ședințe a parlamentului, deplasări în interes personal sau profesional și de fiecare dată procurorii spuneau că asta e tendință de tergiversare și procurorii au solicitat să depună solicitare de examinare în lipsă, la un moment dat dumeaei a mers pe această cale. 
-Se află în țară?
-Eu nu cunosc.”

Deputata Marina Tauber este cercetată penal pentru acuzații de finanțare ilegală a Partidului Șor, formațiune care, între timp, a fost scoasă în afara legii. Totodată, ea este acuzată de organizarea și finanțarea ilegală a protestelor antiguvernamentale din 2022. Tauber, care a fost vicepreședintă a Partidului Șor, nu își recunoaște vinovăția și spune că dosarul este fabricat.