Astăzi, la ședința Parlamentului, deputații au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor deportărilor staliniste. Totodată, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a invitat cetățenii sâmbătă, la inaugurarea monumentului dedicat victimelor deportărilor staliniste.
„Mii de oameni au fost deportați în Siberia, alungați din propriile gospodării, înfometați, umiliți și reduși la tăcere, nu pentru că ar fi comis vreo ilegalitate, ci pentru că au fost considerați periculoși de un regim care voia să distrugă rădăcina identitară a acestui neam”, a declara deputatul Valentina Ghețu în cadrul ședinței.
Anul acesta se împlinesc 76 de ani de la al doilea și cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. În noaptea de 5 spre 6 iulie, peste 36 de mii de oameni – copii, femei, persoane în etate – au fost ridicați din casele lor, urcați în vagoane pentru vite și strămutați în Siberia.