A început audierea martorilor în dosarul frauda bancară, episodul Vlad Plahotniuc. Astăzi au fost audiați fostul președinte al parlamentului Igor Corman și fostul secretar al aparatului președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru, care au relatat despre situația din sistemul bancar din perioada în care erau în funcție. A fost audiat și reprezentantul ministerului finanțelor. Instituția urmează să ceară despăgubiri de peste 700 de milioane de lei.
În cadrul ședinței de astăzi au fost audiați primii doi martori din lista procurorilor în dosarul pe numele lui Vlad Plahotniuc. Este vorba despre fostul președinte al parlamentului Igor Corman și fostul secretar al aparatului președintelui Republicii Moldova, Ion Păduraru.
Alexandru CERNEI, PROCURORUL DE CAZ: „Acești martori au făcut o introducere despre situația din sistemul bancar în perioada când dețineau funcții publice și această informație generală este importantă pentru a înțelege fenomenul care s-a produs și cronologic a purcede mai departe cu audierea celorlalți martori.”
Igor CORMAN, MARTOR: „Am răspuns la toate întrebările. Am mare stimă și respect față de mass media, dar detaliile care le-am discutat acolo nu pot să le spun aici.”
Ion Păduraru a refuzat să ofere declarații după ce a fost audiat.
Avocatul lui Vlad Plahotniuc a declarat că martorii audiați nu au oferit detalii relevante acuzării.
Lucian ROGAC, AVOCATUL LUI VLAD PLAHOTNIUC: „Dimpotrivă, aceștia au spus că nu au primit indicații de la domnul Plahotniuc pe anumite subiecte, nu au fost influențați de el. Mai mult, acești martori au comunicat că instituțiile responsabile de sistemul bancar în acea perioadă aparțineau partidului liberal-democrat.”
Totodată, astăzi a fost audiat și reprezentantul ministerului finanțelor, care urmează să depună o acțiune civilă pentru recuperarea prejudiciului ce ar fi fost cauzat statului de Vlad Plahotniuc.
Alexandru CERNEI, PROCURORUL DE CAZ: „Acțiunea civilă pe această cauză urmează a fi individualizată în dependență de acțiunile care se examinează, de aceea urmează să fie prezentată o nouă acțiune civilă concretizată, care va include anume suma care se referă la acuzațiile aduse inculpatului. Este suma de care este acuzat inculpatul că a beneficiat - 39 de milioane dolari și 3,5 milioane euro. Această sumă urmează a fi convertită și inclusă în acțiune civilă.”
În total, urmează să fie audiați 50 de martori în cele 28 de ședințe fixate deja. Nici astăzi Plahotniuc nu s-a prezentat în fața judecătorilor. Motivul este același.
Lucian ROGAC, AVOCATUL LUI VLAD PLAHOTNIUC: „La moment studiază încă materialele cauzei. În fiecare zi îi transmit câte 5 volume din dosarul penal. Fiecare volum are în jur de 400 de pagini. Acum am ajuns că la volumul 50. Desigur că va veni și se va expune și el.”
În dosarul frauda bancară, Plahotniuc este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălarea banilor. Fostul lider PD a fost adus în țară pe 25 septembrie, după șase ani de fugă de justiția din Republica Moldova. El a fost extrădat din Atena și plasat în arest în penitenciarul 13. Acesta este cercetat în 5 dosare, însă doar unul a ajuns în instanță. Plahotniuc neagă acuzațiile care i se aduc.
